Bucureștiul, sub două avertizări cod portocaliu și cod galben de ploi și vânt

de:
29 sept. 2013
0 Afișari
Bucureștiul, sub două avertizări cod portocaliu și cod galben de ploi și vânt

Din seara zilei de duminică, 29 septembrie, de la ora 21.00, și până în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, la ora 13.00, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv în București și județul Ilov. În aceste regiuni, în intervalul menţionat, se vor cumula local cantităţi de apă de 20 – 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în zona Munţilor Banatului, peste 30 l/mp, potrivit avertizării emise de ANM duminică la ora 11.00.

Începând de luni 30 septembrie, de la ora 21.00 și până pe 2 octombrie la ora 2.00, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa Brăila, Constanţa şi Tulcea, ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 60 l/mp şi izolat 80 l/mp, potrivit avertizării emise duminică de ANM, la ora 11.00.

În intervalul menţionat procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile diurne se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului, mai anunță ANM.

Cookies