Bucureștiul chirurgului care a impresionat Discovery Channel, Ioan Lascăr: „Locul meu este aici.”

de:
19 apr. 2013
1 Afișari
Bucureștiul chirurgului care a impresionat Discovery Channel, Ioan Lascăr:

B365.ro propune o serie de interviuri care să contrabalanseze cumva lucrurile urâte din Capitală despre care e nevoit să vă informeze zilnic și să vă ofere alte viziuni asupra orașului. Viziunea de astăzi este cea a medicului Ioan Lascăr, pictorialul fiind realizat în locul preferat al acestuia, de fotografi ai asociației Bucureștiul Meu Drag. Chirurgul Ioan Lascăr a impresionat lumea medicală cu operațiile realizate în premieră, Discovery Channel realizând documentare despre munca sa. Mai multe despre toate acestea, aici.

Fisa de Bucuresti: Vasile Lascar

Dumneavoastră ați venit în Capitală odată cu înscrierea în facultate. Cât de mult s-a schimbat orașul între timp?

Da… asta se întâmpla prin 1965, era un oraș liniștit, mașinile circulau când și când… nici nu se poate compara cu Bucureștiul anului 2013. Era și multă verdeață. Viața de student în perioada aceea era una destul de interesantă. E cu totul și cu totul alt oraș acum. E o aglomerare, cu un alt ritm de viață, cu conexiuni internaționale, cu o mulțime de evenimente care se desfășoară la nivel înalt. În 50 de ani, orașul s-a transformat radical.

În rău?

Nu, nici pomeneală. În sensul calității vieții și al dezvoltării civilizaționale, e pozitiv.

Iașiul era mai aproape de dvs. Cum de nu v-ați dus acolo la facultate?

Din considerente pur subiective. Ca să ajungi la Iași, din orașul meu (n.r. Comănești) , trebuia să schimbi trenul. Până la București aveam tren direct iar, pe vremea aceea, circulația pe calea ferată era mai rapidă decât astăzi. Exista un automotor care nu avea decât două sau trei opriri până în București și, în două ore jumate, ajungeai. Sigur că prima opțiunea era Iașiul pentru toți cei din Moldova, dar n-am avut niciodată o atracție deosebită pentru el. Vizitasem orașul Iași cu câțiva ani înainte, cu părinții mei, dar și Bucureștiul și, evident, comparându-le, nu am ezitat să vin să îmi încerc norocul la facultate aici.

Când ați vizitat prima dată Capitala?

Probabil că eram elev în clasele primare, aveam vreo 10 ani. M-a impresionat în mod deosebit. Îmi amintesc că tatăl meu a gândit un traseu special. Am luat un taxi… circulația era absolut inexistentă pe la sfârșitul anilor 50. Circulație 0. Și am luat un taxi pe un traseu până la Arcul de Triumf. Mi s-a fixat bine în memoria Arcul de Triumf la vârsta aceea. Apoi Palatul Regal mi l-a mai arătat, Calea Victoriei… principalele repere urbanistice.

Aveți un loc preferat aici?

Locul meu preferat din București… n-aș spune că am unul în mod deosebit. Preferat, din punctul de vedere al concentrării activității, e spitalul, pe urmă zona de domiciliu, partea de nord a Bucureștiului- care e aerisită, e mai verde, e mai pentru relaxare. Și felul cum a evoluat zona aceasta, până la un punct, a fost favorabilă. În ultimii ani s-a deteriorat aspectul urbanistic. E o concentrare prea mare de clădiri, prea multe nivele pentru zona aceea și trebuie să rămână un loc de respiro pentru bucureșteni. Apar clădiri cu șase nivele, cu opt nivele, străzi pe care nu încap nici două mașini dacă circulă din sensuri diferite. Probleme legate de dezvoltarea orașului.

Ioan Lascăr (foto: Mihai Petre)

În afară de aceea concentrare de clădiri, ce vă mai deranjează la Bucureștiul actual?

Traficul. Circulația e afectată de faptul că nu a fost o gândire strategică pentru arterele principale ale orașului. E sufocat de prea multe mașini, fără îndoială. Doar un proiect grandios ar putea să schimbe radical felul în care se circulă.

Influențează traficul activitatea spitalului? Ajung ambulanțele mai târziu din cauza lui?

Ambulanțele au privilegiul că, atunci când își folosesc sirena, au cale liberă. Fără îndoială, reprezintă excepția de la traficul din București.

Sistemul de învățământ medical de București s-a schimbat în bine sau în rău?

În toate domeniile s-au făcut schimbări importante. Cea mai mare diferență e legată de nivelul de adresabilitate a tinerei generații către învățământul medical. Pe vremea mea, profesiunea medicală era una dorită. Când am dat admiterea, era acolo o concurență îngrozitoare. Cea mai mare concurență era atunci la Facultatea de Medicină. După 90, situația s-a schimbat semnificativ. Au fost ani în care numărul de locuri era egal cu numărul de candidați. Anul trecut însă, a fost pentru prima oară când s-a înregistrat o concurență mai serioasă. Au fost 4-5 candidați pe loc, a fost o surpriză plăcută. Dar cred că și aici e o explicație mai simplă. În spațiul european, profesiunea de medic este foarte căutată. Și tinerii probabil gândesc că o carieră medicală îi plasează sigur în spațiul european. Și, într-adevăr, în țările europene există o foame de medici pregătiți, care pot fi puși la treabă fără niciun fel de investiție. Noi nu avem o motivație consistentă ca să îi convingem pe doctorii tineri să nu mai plece.

Ioan Lascăr (foto: Dan Moruzan)

Dumneavoastră le-ați recomanda să rămână aici?

Evident că recomandarea ar fi aceasta. Dar ar mai fi necesară o schimbare a sistemului de sănătate, trebuie ca medicii să fie motivați pentru o carieră în România. Fluxul acesta de plecări al medicilor din România nu este controlabil, nu putem obliga pe nimeni să revină la locul de muncă din România. Oamenii, conform tendinței de a accesa un nivel de trai superior, își îndreaptă pașii acolo unde cred că aspirațiile lor ar putea fi împlinite. 

Cum ar putea fi explicată scăderea numărului de candidați la admiterea la Medicină, față de când ați dat dvs. examenul?

Profesiunea de medic era o profesiune respectată atunci și medicul avea o poziție onorabilă în societate. Între timp, poziția medicului s-a deteriorat semnificativ. Medicii au devenit vinovatul de serviciu pentru diverse abateri de la conduita normala, iar excepțiile ajung să capete putere de exemplu. Uneori și media greșește făcând, din niște excepții rătăcite în lumea medicală, exemple răsunătoare. Care afectează nefavorabil imaginea medicilor. A contribuit și asta la decredibilizarea profesiei de medic. Iar tinerii își îndreaptă atenția către zone mai confortabile.

Șpaga din spitale e și ea o excepție?

Sigur că da. Mi se pare absolut inacceptabil să impui sau să condiționezi actul medical. Prin natura profesiunii, care se desfășoară sub jurământ, condiționatul serviciului e incompatibil cu calitatea de medic. Se exclud reciproc. Le circumscriem în perimetrul rarelor excepții, evident, nu putam face din ele cazuri care să caracterizeze lumea medicală.
Din păcate, cei care au foarte mult de lucru nu prea pot reacționa. E și cam greu să te bați cu media, însă, în lumea noastră medicală, aceste cazuri sunt foarte repede izolate și plasate acolo unde le este locul. Avem organismele noastre de evaluare a abaterilor profesionale, iar sancțiunile, care sunt date de Colegiul Medicilor, au arătat că atitudinea noastră nu e echivocă când ne lovim de astfel de cazuri. Dar repet, aceste cazuri sunt excepții și n-ar trebui să fie transformate în epitete lipite pe firmamentul profesiunii noastre.

Ioan Lascăr (foto: Mihai Petre)

Referitor la domeniul dvs. aplicat strict pe București, apelează mai mult bucureștenii la chirurgia estetică?

Eu practic specialitatea de aproape patru decenii și, în lista mea de așteptare pentru intervenții de chirurgie estetică, chiar înainte de 89, erau numeroase persoane. Era o listă destul de lungă, întinsă pe multe luni, uneori până la un an. Exista o adresabilitate și pentru tipurile acestea de intervenții. Evident că, după 90 și, mai ales, după 2000, interesul pentru acestea a crescut exponențial, dar nu doar în România. Și a fost condiționată și de progresele tehnologice. 

Care e cea mai dorită intervenție?

La ora actuală, nu doar în România, adresabilitatea maximă e în zona mamoplastiilor, a intervențiilor de remodelare a regiunii mamare: sâni mici care trebuie făcuți mari, cei mari micșorati, cei căzuți ridicați etc. Pe locul al doilea sunt cele din regiunea facială și, apoi, cele de remodelare corporală.

Pe soția tot aici ați cunoscut-o?

Da. Am cunoscut-o încă din studenție. N-aș putea să spun că-mi amintesc unde, dar suntem căsătoriți de aproape 42 de ani. Soția este tot medic, tot chirurg, chirug ginecolog și am avut amândoi meserii consuptive, care te obligă să te dedici în totalitate. De dimineață și până seara ești în priză.

Dumneavoastră și soția sunteți medici- fiul  dvs. s-a făcut pictor. N-ați fost tentați să îl îndemnați către o meserie mai sigură?

Da… el este artist plastic, ca să zic așa. Face pictură, sculptură, face și film. E chiar un artist remarcabil, cu un nume bine cunoscut, mai ales în străinătate, dar și în țară. A avut o expoziție calificată drept grandioasă la Dubai, acum o să aibă și la Londra și apoi iarăși în Emirate. Desfășoară o activitate foarte întinsă. Câteodată e mai ocupat decât mine. Ceea ce mă face puțin invidios (râde). 

Ioan Lascăr (foto: Mihai Petre)

Aș fi dorit să fie medic, pentru că l-aș fi putut ajuta mai mult. În profesiunea medicală, sunt și aspecte care se transmit pe calea procesului ghidat, dar și aspecte care se „fură”, ca să zic așa. Dar a avut această înclinație, chiar din momentul în care a putut să țină ceva în mână: a avut mereu un creion și o foaie de hârtie în față.

Însă a cochetat și cu ideea de a face Medicină. Chiar a finalizat primii trei ani de Medicină, care sunt cei fundamentali în pregătirea medicală. Și îi sunt de real folos în domeniul artistic. Anatomia artistică este un domeniu care se studiază în facultățile de arte frumoase în toate domeniile.

N-ați încercat deloc să-l convingeți să continue cu medicina?

Sigur. Au fost repetate tentative de genul acesta, dar nu ne-am impus punctul nostru de vedere. Decizia i-a aparținut lui și cred că trebuie să aparțină fiecărui tânăr.

Ioan Lascăr (foto: Mihai Petre)

Ioan Lascăr, lângă tabloul pictat de fiul său în clasa a cincea.

E bun Bucureștiul ca loc de crescut copii?

Sigur că da. E un loc din România în care ai acces la tot ce înseamnă mijloace de educație la nivelul cel mai înalt. Dacă ai timp și dispoziție, nu e nicio limită de a aborda orice palier al științelor, al artelor. Este locul ideal, aș spune eu, în care poți beneficia de modelare profesională, de informare, de educație complexă și așa mai departe.

N-ați fost tentat niciodată să plecați de aici?

Au fost astfel de perioade. Dar, în acele perioade în care mă băteau asemenea gânduri nu puteam gândi să plecăm din țară. Am avut oferte și după ce am avut posibilitatea să circulăm, dar nu m-am gândit prea tare la asta. Am considerat că locul meu este aici. 

Ați fost printre primii care au fondat clinici private în România. Cât de greu a fost?

Sigur, am fost printre începători, probabil a fost printre primele, dacă nu chiar prima unitate cu paturi în România. Îmi amintesc că, atunci când a fost necesar să completez documentele pentru a deschide oficial activitatea, la nivelul Ministerului Sănătății, nu exista niciun fel de element de referință.

Evident că activitatea privată este un palier care reclamă exigențe suplimentare. Rețeaua sanitară de stat se desfășoară conform unor standarde recunoscute, istorice, însă activitatea privată vine ca un element cu totul și cu totul nou, care trebui să se axeze pe un palier superior de activitate. Activitățile medicale trebuie să motiveze pacientul pentru a acoperi niște costuri suplimentare. Și costurile trebuie motivate de calitatea serviciilor.

Ioan Lascăr (foto: Dan Moruzan)

Au mai multă încredere pacienții într-o clinică privată decât într-un spital de stat?

Aici sunt nuanțe psihologice. E greu de stabilit, ar trebui făcut un studiu pentru a acorda un răspuns corect la întrebarea dumneavoastră. Dar, în domeniul privat, relația medic-pacient trebuie să funcționeze mult mai bine, trebuie ca medicul să acorde deplină încredere pacientului.

Cât de mult diferă viața într-un spital de urgență de cea pe care o vedem prin filmele americane?

E același tip de activitate. Și vă spun asta în cunoștință de cauză: am fost în SUA la începutul anilor 90 și am vizitat o mulțime de unități spitalicești de același calibru. Și pot să vă spun că nu sunt diferențe notabile, aceleași principii guvernează activitatea în unitățile de tipul acesta. Spitalele de urgență au un anume ritm de viață, de conexiune medic-pacient, un anume timp de rezolvare. Totul se desfășoară uneori sub presiunea timpului, iar deciziile trebuiesc luate repede. Evident, este o școală. Medicina de urgență impune accente speciale, nu poți să stai să cântărești câteva zile un pacient. Deciziile trebuie luate instantaneu.

Cea mai grea operație pe care ați făcut-o care a fost?

Am efectuat peste 40.000 de intervenții chirurgicale, de la cele mai simple la cele mai complexe. Aici, în Spitalul de Urgență, s-a operat prima schimbare de sex, tumoarea gigantă, caz unic pe planetă, omul-pasăre, cazurile mediatizate de Discovery Channel. Discovery a fost de două ori pentru intervenții chirurgicale în România, și ambele dăți în sala mea de operații.

Ioan Lascăr (foto: Mihai Petre)

Care au fost reacțiile din partea colegilor când ați decis să faceți prima operație de schimbare de sex din țară?

Întotdeauna, când intenționezi să depășești o limită, sunt dificultăți generate de faptul că unii percep într-un sens, alții în alt sens abordarea acestei probleme. Sigur, destul de mulți încearcă să te descurajeze. Dacă reușești să depășești aceste bariere, poți să faci treabă bună. 

V-a luat mult timp să vă hotărâți s-o faceți?

N-a fost foarte simplu, au fost și aspecte de ordin psihologic de luat în seamă, și religios. În scopul unei decizii finale, l-am consultat și pe taică-meu. El a fost preot, Dumnezeu să-l odihnească, dar unul cu o minte foarte deschisă. Am considerat că e necesar să mă sfătuiesc și cu el. Am făcut o deplasare la Comănești ca să vorbesc cu el. Și mi-a spus că, dacă lucrul ăsta e posibil din punctul de vedere al tehnicilor chirurgicale, dacă omul ăsta se consideră împlinit și mulțumit după efectuarea unei astfel de intervenții, înseamnă că e un lucru bun. Tatăl meu a fost un aliat și discuția cu el a fost decisivă.

Per ansamblu, cum e Bucureștiul lui Ioan Lascăr?

Bucureștiul meu e destul de scurt (râde). Adică, de acasă până la Spitalul de Urgență, la Facultatea de Medicină la Colegiul Medicilor, câteva obiective pe care trebuie să le parcurg obligatoriu pe parcursul unei luni. Din păcate, ajung mult mai rar decât mi-aș dori la un spectacol de teatru, pentru că programul meu se termină prea târziu, pe la opt jumate- nouă. Am invitații de la prieteni-actori, la tot felul de evenimente. Dar, din păcate, nu reușesc să onorez decât 10% dintre ele. Partea această cu timpul e deficitară și nu văd nici pe viitor că s-ar putea schimba.

Spuneți asta zâmbind.

Sigur. Nu pot să spun că cineva mă silește să am ritmul ăsta. Eu încep ziua de lucru la ora 7, la clinica privată, la 8 sunt la spital și, mai târziu, la clinica privată, la 14-15, fără pauză de masa, masa este seara târziu. Până la ora 21, ăsta e programul cotidian. Pe care, din păcate, nu am posibilitatea să-l modific drastic. Prima parte a sâmbătei e dedicată tot activității specifive. Dar, uneori, în weekend mai reușesc să mai evadez.

Ioan Lascăr (foto: Dan Moruzan) 

ALTE ARTICOLE din seria Bucureștiul Meu:

Bucureștiul lui Victor Rebengiuc    Bucureștiul Feliciei Filip

                   


Bucureștiul lui Șerban Sturdza      Bucureștiul lui Tiberiu Soare

                tib

Bucureștiul lui Horațiu Mălăele     Bucureștiul Maiei Morgenstern

malaele                 

Bucureştiul lui Nelu Ploieşteanu     Bucureștiul lui Nicușor Dan

                

Bucureştiul lui Andrei Pandele      Bucureștiul lui Lucian Boia

                

Bucureştiul lui Andrei Gheorghe      Bucureştiul lui Teodor Frolu

                   

 



Cookies