10 clădiri dispărute: Hanuri, turnuri și berării ale Bucureștiului de altădată GALERIE FOTO

de:
30 iun. 2013
117 Afișari
10 clădiri dispărute: Hanuri, turnuri și berării ale Bucureștiului de altădată GALERIE FOTO

1. Hanul Șerban Vodă 

A fost construit de domnitorul Șerban Vodă,  între 1683 şi 1685 și era cel mai mare han bucureștean în perioada lui. Era situat pe locul în care se află azi Banca Națională, demolat fiind tocmai ca să se construiască aceasta, în anul 1890.

sursa: museum.ici.ro

După cum povestește istoricul George Potra, în volumul Bucureștii de Altădată, hanul nu avea ferestre spre exterior, fiind construit în formă de patrulater, cu ziduri groase, de cetate. Avea doar o singură poartă, care se închidea pe timpul nopţii și oferea protecţie şi găzduire atât negustorilor străini, cât şi celor autohtoni. 

sursa foto: reptilianul.blogspot.com

2. Hanul Sfântul Gheorghe nou

A fost construit în secolul XVII, iar, în momentul în care s-a deschis, nu era unul prea selectiv- conform bibliotecarului Emanuel Bădescu, din acest motiv s-a numit „Hanul toptangiilor”.

Hanul era situat lângă biserica Sf. Gheorghe, din centrul Capitalei. O mare parte din el a ars în incendiul din 1847. Referitor la acest incendiu, poetul Anton Pann avea să scrie: „Sfântul Gheorghe, acest han mare/ Era mai bine să nu fi fost/ Decât s-aducă la fiecare/ Nădejdi deşarte de adăpost”. După, stăpânirea a poruncit să se demoleze și ce mai rămăsese din clădire.

3. Berăria Gambrinus

A fost deschisă în 1901 de dramaturgul Ion Luca Caragiale pe Str. Câmpineanu, nr.4, peste drum de vechea clădire a Teatrului Naţional, în zona Palatului Telefoanelor. Era locul preferat de întâlnire pentru ziariştii vremii, pentru oamenii de teatru, dar şi pentru politicieni, oameni de afaceri, negustori de provincie. Aici se sărbătoreau premierele Teatrului Naţional şi ale Teatrului Cărăbuş. Localul atrăgea prin sortimente diverse, specialitatea cea mai solicitata fiind şniţelul vienez, atât de mare încât era servit la două persoane.

sursa: reptilianul.blogspot.com

sursa: reptilianul.blogspot.com

Fabrica de bere „Luther” a redeschis localul, concesionându-l fraţilor Ionescu, bucătari de profesie, care au păstrat specificul iniţial al berăriei. Localul nu avea o capacitate mare, nu mai mult de 200 de locuri, iar saloanele oferea un aspect intim. Clădirea a fost demolată după 1940 şi, pe locul acesteia, fraţii Schneider au construit un bloc de locuinţe. În august 1941, un anume Naumescu a reînviat numele celebrei berării şi a deschis la intersecţia Bd. Regina Elisabeta cu Str. Ion Brezoianu, un restaurant luxos pe care l-a numit tot Gambrinus.

4. Restaurantul şi Terasa Oteteleşanu

Boierul oltean Oteteleşeanu a construit la Bucureşti o mare casă după moda pariziană, unde se strângea toată lumea bună a Bucureștiului la bal. După dispariţia lui Iancu Oteteleşeanu, birtaşul Mihai Stere a cumpărat clădirea şi grădina şi a deschis faimoasa terasă Oteteleşeanu. Aici era locul de întâlnire al scriitorilor, poeţilor, actorilor şi cântăreţilor. Aici puteau fi întâlniţi mai târziu Ion Minulescu, Camil Ressu, Tudor Arghezi sau Victor Eftimiu.

sursa: bucuresti.itbox.ro

sursa: bucuresti.itbox.ro
5. Hanul Zlatarilor

A fost clădit în secolul XVIII în incinta mânăstirii Zlătari. Mânăstirea a fost ridicată de zlătarii din mahalaua Bălăceanului, după cum a povestit bibliotecarul Emanuel Bădescu pentru Zf.ro.  O parte din ea a devenit han pentru mărirea veniturilor. Clientela era formată din oameni cu bani: negustori, zlătari şi zarafi. Bunul mers al afacerii a fost zdruncinat de faptul că „crucile şi mătăniile nu puteau convieţui alături de „ochiul Dracului”. 

sursa. zf.ro

Hanul a fost reşedinţa favorită a bancherilor bucureşteni de până la începutul secolului XIX și avea și prăvălii, care găzduiau un negoţ extrem de variat.

sursa: zf.ro

 

6. Hanul Gabroveni

Hanul Gabroveni a fost construit între anii 1804 și 1818. Conform Bucureșteanul.net, în el veneau să se adăpostească negustorii bulgari cu mărfurile lor din Gabrovo. Forma sa în plan, curtea interioară, faţadele şi mai ales porţile sale splendide, cu ornamente turnate în fontă, sunt unicate.

sursa: reptilianul.blogspot.com

De câteva decenii însă, este lăsat în paragină.

7. Hanul și 8.Turnul Colței
Hanul a fost ridicat de către spătarul Mihail Cantacuzino pe locul, la începutul secolului XVIII. Conform Revistei Chirurgia, spăratul, după ce dărâmă biserica din lemn din zonă, o construiește pe cea de piatră (care există și acum). Pe lângă biserică,  a mai construit o „casã pentru hrana sãracilor”, o farmacie, „Turnul Coltei”- zidit între 1714-1715 la poarta de intrare a spitalului si a mãnãstirii, împodobit cu picturi si stucaturi.

sursa: bucuresti-strictsecret.blogspot.com

sursa: bucurestiulnestiut.blogspot.com

Turnul a fost dãramat partial de cutremurul din 1802, fiind refãcut în 1808, dar dãramat definitiv în 1888, precum si Hanul mãnãstirii Coltea. Toate aceste constructii, fãcute de spãtar, erau înconjurate de o împrejmuire din zid si alcãtuiau „Complexul de la Coltea”.

9. Hanul Constantin Vodă Brâncoveanu

Tot în volumul Bucureștii de altădată, găsim informații despre Hanul Constantin Vodă, construit în 1694. Conform istoricului, clădirea a fost construită după arhitectura Hanului Şerban Vodă- semăna mult cu acesta, însă nu era la fel de mare.

foto: museum.ici.ro

După moartea domnitorului Constantin Brâncoveanu, care a dispus construirea lui, a fost administrat de egumenul Mănăstirii Văcăreşti.  În 1824 însă, în urma unui proces între chiriaşii hanului şi Samuil, egumenul mănăstirii Văcăreşti, acesta „a invocat şubrezenia hanului şi şi-a declinat orice răspundere la o prăbuşire neaşteptată”. Trei sferturi din han a fost distrus în urma incendiului din 1847, fiind demolat în totalitate decât în 1863. În 1894, aici s-a pus piatra de temelie a Palatului Poştelor, edificiu în care astăzi de află Muzeul de Istorie al României.

10. Moara lui Assan

Deși nu intră în categoria localurilor, clădirea care a adăpostit Moara lui Assan reprezintă, la rându-i, o dispariție dureroasă de pe harta Bucureștiului în prosperitate. Aceasta era prima moară cu aburi din România, fiind întemeiată de negustorii Gheorghe Assan şi Ioan Martinovici  în 1853. După cum precizează istoricul George Potra, în volumul „Din Bucureștii de ieri”, era situată în zona Obor-Lizeanu pe Str. Irimicului, nr.24.

sursa: wikipedia.org

O mențiune despre aceasta găsim și în numărul 16 al ziarului Mama și Copilul, din 1865. Directoarea publicației, Maria Rosetti, le recomandă cititoarelor un anumit tip de făină „ce ne vine din coloniile indiane, forte delicată și nutritivă”, făina Arrow Root, precizând că o pot găsi, în București „la Martinovici și Assan”.

În anul 1856, Gheorghe Assan se desparte de asociatul său şi rămâne singurul proprietar al fabricii. La moartea lui, e lăsată moștenire copiilor iar, în 1894, Moara Assan apare înregistrată ca „Societatea Anonimă Fabricile Assan pentru industria şi comerţul făinii, uleiurilor vegetale, lacurilor, culorilor şi altor produse similare”.

După 1903,  are uzină proprie, iar în 1930 a fost transformată în Societatea Anonimă pe acţiuni sub denumirea „Fabricile lui Assan”, care cuprindeau 4 industrii diferite. A fost naţionalizată în 1948, iar proprietarul, Basil Assan, a fost arestat şi torturat şi se pare aruncat de la etajul 5 al Prefecturii Poliţiei Capitalei.

Primele distrugeri ale ansamblului Moara lui Assan au început în 1995, iar, în prima jumătate a anului 2005 s-a început demolarea unor corpuri ale ansamblului.

Cookies