BUCHAREST JAZZ FESTIVAL: 1-5 IULIE 2015. Bucureștiul devine capitala jazzului la început de iulie

de:
26 mai 2015
0 Afișari
BUCHAREST JAZZ FESTIVAL: 1-5 IULIE 2015. Bucureștiul devine capitala jazzului la început de iulie

BUCHAREST JAZZ FESTIVAL: 1-5 IULIE 2015. În prima săptămână din iulie, timp de cinci zile, Bucharest Jazz Festival transformă Bucureștiul într-o veritabilă capitală a jazzului. 

Aflat la cea de-a IV-a ediție, produs de ARCUB și curatoriat de pianistul de jazz de origine română Lucian Ban, BJF, festival membru al European Jazz Network, devine cu siguranță evenimentul de jazz al anului în Capitală și unul de calibru major pentru România și estul Europei, anunță organizatorii.

De la saxofonistul Lee Konitz, legenda cool jazz, la Roy Hargrove, unul dintre cei mai mari trompetiști ai zilelor noastre, de la Marcin Wasilewsky, care se numără printre cei mai originali pianiști europeni de jazz, la cea mai în vogă cântăreață de jazz din România Luiza Zan, BJF aduce în Piața Enescu un adevărat showcase de gen.

BUCHAREST JAZZ FESTIVAL: 1-5 IULIE 2015. O adevarată legendă a istoriei jazzului, un improvizator de geniu asociat cu nașterea „cool jazzului”, Lee Konitz se va afla pentru prima oară la București cu propriul quartet. Considerat încă de la începtul carierei sale, în anii ’40, când înregistra cu Claude Thornhill și Lennie Tristano, drept un mare original, Lee Konitz și-a câștigat rapid aprecierea odată cu apariția pe albumul lui Miles Davis Birth of the Cool in 1949. Anii ’60 l-au surprins lucrând alături de Elvin Jones, Gerry Mulligan, Chet Baker sau Dave Bruebeck, urmând să rămână la fel de creativ și continuând să fie, în cuvintele prestigiosului ziar New York Times, un artist „capabil să șteargă contexte și idei preconcepute, să depășească așteptările”.

BUCHAREST JAZZ FESTIVAL: 1-5 IULIE 2015. Roy Hargrove, unul dintre cei mai populari trompetiști contemporani, prezentat în premieră absolută în România de Bucharest Jazz Festival, și-a câștigat locul în conștiința publicului iubitor de jazz la începutul anilor ’90, când stilul și sound-ul său, susținute de colaborări cu nume precum Herbie Hancock, Joe Henderson, Braford Marsalis, i-au adus rapid nu unul, ci două premii Grammy. Comparat în repetate rânduri cu legendarul Lee Morgan, Hargrove și-a consolidat reputația cu o serie de albume și proiecte de primă clasă. Cvintetul cu care va urca pe scena BJF va aduce o doză de jazz timeless în Piața Enescu.

BUCHAREST JAZZ FESTIVAL: 1-5 IULIE 2015. Alături de cele peste 12 concerte din Piața George Enescu, Bucharest Jazz Festival readuce în ambianța primitoare a Hanului Gabroveni seria de evenimente conexe legate de arta jazzului. În timpul zilelor de festival, publicul iubitor de jazz va putea să participe la expoziția de fotografie Now’s the Time! – Romanian Jazz Photographers, colocvii, lansări de disc și carte și proiecții cinematografice din seria Jazz on Film.

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.

 

Cookies