În urmă cu puțin timp un bărbat a fost găsit mort de mai mulți muncitori pe acoperișul unui bloc din București, zona Vitan. Anchetatorii se află deja la fața locului, iar zona respectivă a fost izolată pentru demararea cercetărilor.
UPDATE ora 13:00: Poliția Capitalei a transmis că este vorba despre un cetățean străin. Se pare că acesta a avut parte de o moarte violentă. bărbatul a fost legat de gât și de picioare, având și capul spart atunci când a fost găsit.
La data de 15 martie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, pe terasa unui bloc din Sectorul 3, s-ar afla o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul persoanei în cauză, un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 55 de ani.
Vineri, 15 martie 2024, mai mulți muncitori ce au urcat pe un bloc aflat în zona Vitan, au făcut o descoperire macabră. Pe acoperișul clădirii din București au dat peste trupul fără suflare al unui bărbat.
Anchetatorii au ajuns deja la fața locului și au izolat zona. Până la acest moment identitatea bărbatului nu a fost stabilită. Conform primelor informații, oferite de A3 CNN, acesta ar avea vârsta de aproximativ 50 de ani.
La prima vedere, se pare că acesta era legat de picioare, însă nu și de mâini. Polițiștii au găsit indicii care ar putea semnala că bărbatul a încercat să-și ia viața.
Cu toate astea, se iau în calcul toate variantele, atât o sinucidere, cât și o crimă.
Cercetările la fața locului sunt în desfășurare. Urmează ca oamenii legii să facă mai multe audieri și să strângă probe de la locul incidentului.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Trupul fără viață va fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Știre în curs de actualizare. Vom reveni imediat ce avem mai multe detalii.