BREAKING | Trei linii STB, blocate după ce asfaltul s-a surpat cu tot cu șină în Piața Sfântul Ștefan. „Liniile 14, 40 și 55 circulă deviat” | UPDATE

11 dec. 2023
1857 afișări
BREAKING | Trei linii STB, blocate după ce asfaltul s-a surpat cu tot cu șină în Piața Sfântul Ștefan.
BREAKING | Trei linii STB, deviate după ce asfaltul s-a surpat cu tot cu șină în Piața Sfântul Ștefan. "Liniile 14, 40 și 55 circulă deviat". Imagine simbol: captură ecran/ Google Maps

Trei linii STB funcționează pe trasee modificate în zona Piața Sfântul Ștefan, după ce s-a surpat carosabilul. Linia de tramvai a fost afectată de incident.

UPDATE, 12 decembrie, ora 08:43: STB a anunțat că tramvaiele liniilor 14, 40 și 55 au revenit pe traseele de bază:

Ca urmare a finalizării lucrărilor Apa Nova executate pe Calea Călărași, tramvaiele liniilor 14, 40 și 55 au revenit în circulație pe traseele de bază. Linia 614 a fost desființată.

UPDATE, 11:20: Liniile 14, 40 și 55 sunt încă blocate în zona Calea Călărași/ Piața Sf. Ștefan, potrivit informațiilor transmise de STB:

Liniile 14, 40 și 55 – blocate în zona Calea Călărași/Str. Sfântul Ștefan, din cauza terasamentului lăsat sub calea de rulare. Tramvaiele circulă deviat. Pentru preluarea fluxului de calatori s-a format linia navetă 614, între Piața Sfânta Vineri și Foișorul de Foc.

Liniile 14, 40 și 55 funcționează pe trasee modificate

Un expert al grupului de Facebook „Info Trafic București și Ilfov” a informat că liniile 14, 40 și 55 funcționează pe trasee modificate din cauza carosabilului care s-a surpat și a afectat șina de tramvai.

  • Linia 14 circulă pe traseul Pantelimon-Republica prin Șoseaua Pantelimon, Bd. Ferdinand, Strada Traian, Calea Călărași, Bd. Basarabia, Republica și retur.
  • Linia 40 circulă pe traseul Chimopar – Hala Traian dupa cum urmează: B-dul Theodor Pallady, B-dul. 1 Decembrie 1918, B-dul Basarabia, Str. Traian, Bd. Pache Protopopescu, Șos. Iancului, Șos. Pantelimon, B-dul. Chișinău, B-dul. Basarabia, B-dul. 1 Decembrie 1918, B-dul Theodor Pallady.
  • Linia 55 circulă pe un traseu scurtat între Pantelimon și Piața Iancului.

Pentru preluarea fluxului de călători din zona Piața Sf. Vineri/ Piața Sf. Ștefan a fost înființată linia navetă de autobuz 614, care funcționează între Piața Sfânta Vineri și Foișorul de Foc.

Linia 253, blocată luni dimineață

Linia 253 a fost blocată în această dimineață din cauza unui incendiu care a izbucnit la o vulcanizare situată pe Șoseaua Fundeni din București.

Linia a fost blocată după stația Șoseaua Pantelimon, pe ambele sensuri de circulație, timp de aproximativ 70 de minute, a anunțat STB:

Linia 253 – blocată pe Șos. Fundeni, după stația Șos. Pantelimon, pe ambele sensuri. Cauza: incendiu la un imobil din zonă.

Linia 253 funcționează normal pe Șos. Fundeni. Blocare: 70 de minute (06:55-08:05).

Totodată, traficul în zona respectivă a fost blocat și s-a creat haos. O martoră a spus că sensul Morarilor – Șoseaua Fundeni a fost blocat complet din cauza incendiului:

Blocat sensul spre Spitalul Fundeni de la Morarilor. A luat ceva foc la Jysk și nu se circulă. Haos în intersecție. (A. C.)

Te-ar putea interesa și:

Cookies