Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, anunță închiderea unui tronson de drum din zona Brățării din Sectorul 3. Strada este construită deasupra magistralelor de gaze, iar Transgaz avertizează că sunt riscuri foarte mari de explozii.
Andrei Nistor, prefectul Capitalei a anunțat la Digi24 că de miercuri Comitetul pentru Situații de Urgență va închide traficul pe o parte din zona Brățării:
Va fi fi închis doar un tronson între Gura Făgetului și Gura Putnei. Practic, doar pe acest tronson țevile trec pe sub stradă. După Gura Putnei, țevile sunt la o distanță suficientă de de stradă pentru a nu reprezenta un pericol. Pe celelalte străzi – pentru că mai sunt 10 străzi acolo – vor trebui făcute în regim de urgență niște reparații. Practic trebuie spartă strada, puse niște tuburi de protecție și refăcută ulterior, a precizat Andrei Nistor.
De asemenea, vor fi instituite restricții de viteză și limitări de tonaj pe cele 11 străzi din zonă:
Potrivit Prefecturii, majoritatea străzilor nu au autorizație de construire, ci doar avize de urbanism emise în 2018. Lipsa documentelor a dus la decizia de a fi închisă zona.
Transgaz susține că Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a construit ilegal aceste drumuri, ignorând avizele companiilor de gaze.
Pe strada Brățării, din punctul meu de vedere, este un pericol foarte mare, pentru că pe acolo trec foarte multe mașini grele, cu tonaj mare, trec autobuze pline cu oameni, traficul este foarte mare… Pe acolo trece o magistrală de gaze destul de importantă. Dacă se fisurează de la toate vibrațiile care provin de la traficul din zonă, poate avea loc o explozie, adaugă Prefectul Capitalei.
Nistor a anunțat că reparațiile vor fi suportate de Primăria S3, „bineînțeles că din banii cetățenilor, din păcate”. Acesta a adăugat că, ulterior, va face toate demersurile pentru ca responsabilii să plătească, prioritară fiind siguranța cetățenilor.
Din păcate, toate aceste drumuri au fost făcute fără cap, pur și simplu fără autorizații de construire. Erau niște drumuri de pământ acolo și s-a spus «Hai să le asfaltăm», a mai adăugat Nistor.
Prefectul a mai menționat că Transgaz le-a pus de mai multe ori în vedere celor de la primărie că ceea ce se întâmplă acolo nu este în regulă.
Te-ar mai putea interesa și: