Noi informații privind ancheta de la Spitalul Floreasca au apărut. Chirurgul plastician care ocupa postul de șeful Centrului de Arși de la Spitalul Floreasca, a fost demis de managerul spitalului. Aici se anchetează condițiile în care sunt ținuți pacienții după ce o femeie a povestit felul cum a fost tratată cât a fost interntă.
Autoritățile au declarat focar de infecție în unitatea medicală.
Potrivit unor noi informații, șeful Centrului de Arși de la Spitalul Floreasca, a fost demis de managerul unității medicale, scrie Hotnews. Acesta fusese plecat în concediu după ce în spațiul public au apărut mărturii privind condițiile și tratatmentul în care stau internați pacienții
Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, i-a solicitat public demisia șefului secției din Spitalul Floreasca, acesta este și cel mai mare spital de urgență din Capitală.
În plus, șefa laboratorului de microbiologie al Spitalului „Floreasca”, a fost demisă odată cu șeful secției de arși din aceeași unitate medicală din București.
Unitatea medicală se află în carantină după ce a fost descoperit un focar de infecție cu Candida Auris. Ancheta a pornit după ce sora unei paciente a scris de felul cum a fost tratată ea și alți pacienți, după ce a donat piele pentru sora ei, care necesita îngijiri medicale mai avansate.
Lavinia, pacienta care a fost internată la Spitalul Floreasca în data de 1 iunie cu 70% arsuri pe suprafața corpului, a fost transferată la un spital din Belgia. Potrivit surorii ei, medicii de acolo au descoperit că aceasta avea o infecție cu o ciupercă extrem de periculoasă – Candidas auris.
Iar vinerea trecută a fost declarat focar de Candida Auris la Centrul de Arși al Spitalului „Floreasca”.