BREAKING NEWS | Trafic paralizat în zona Piața Rahova. S-au produs două incendii serioase. Circulația în zonă este blocată | FOTO & VIDEO

18 aug. 2021
1317 Afișari
BREAKING NEWS | Trafic paralizat în zona Piața Rahova. S-au produs două incendii serioase. Circulația în zonă este blocată | FOTO & VIDEO
BREAKING NEWS | Trafic paralizat în zona Piața Rahova. Două incendii serioase s-au produs în zonă. Circulația în zonă este blocată | FOTO & VIDEO. Sursa foto: Facebook

Trafic paralizat în zona Piața Rahova. Două incendii s-au produs în apropiere unul de celălalt, într-un interval scurt de timp. Este vorba despre un transformator electric ce a fost cuprins de flăcări în zona Sebastian, și despre un incendiu produs în apropierea Pieței Rahova, unde cablurile de înaltă tensiune au căzut peste tramvaiele aflate în stație.

Trafic paralizat în zona Piața Rahova în urma a două incendii petrecute extrem de aproape de carosabil, ambele de natură electrică, astfel că pompierii au fost nevoiți să intervină cu echipament special.

Trafic paralizat în zona Piața Rahova. Imagini cu incendiile și cu aglomerația din zonă

Primul incendiu s-a petrecut în zona stației de tramvai Sebastian, unde un transformator electric a fost suprasolicitat și a luat foc. În imaginile surprinse la fața locului se pot observa flăcările și scânteile ce țâșnesc violent din transformator. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, pentru a se asigura că incendiul nu se propagă și în jur. Incendiul nu s-a soldat cu victime. Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca o mașină parcată în apropiere să ia foc, potrivit Digi24.

BREAKING NEWS | Trafic paralizat în zona Piața Rahova. Două incendii serioase s-au produs în zonă. Circulația în zonă este blocată | FOTO & VIDEO
BREAKING NEWS | Trafic paralizat în zona Piața Rahova. Două incendii serioase s-au produs în zonă. Circulația în zonă este blocată | FOTO & VIDEO. Sursa foto: Facebook


Al doilea incendiu s-a produs în zona Piața Rahovei, și a implicat atât vehicule, cât și tramvaie. Firele de înaltă tensiune s-au prăbușit pe tramvaiele aflate în stație, dar și pe unele vehicule din zonă. Traficul a fost blocat instant, iar o basculantă a rămas blocată în intersecție. În cele din urmă vehiculul de mare tonaj a putut să plece, însă situația se menține dificilă.

Pe sensul Șoselei Alexandriei – Piața Unirii drumul este blocat, deoarece firele de înaltă tensiune sunt căzute la sol. Prin urmare, autoritățile au decis devierea circulației, în cele din urmă, pe ambele sensuri.

Trafic în zona Piața Rahova, paralizat. Tramvaiele 32 nu mai circulă

Reprezentanții STB au oprit circulația tramvaielor 32 și au introdus pe traseu autobuze cu indicativul 632 pentru a asigura transportul cetățenilor în zonă. Din păcate, comunicarea informațiilor a fost defectuoasă, astfel că oamenii așteaptă îngrămădiți pe peron tramvaiul, deși acesta nu va mai circula până la remedierea situației.

 

BREAKING NEWS | Trafic paralizat în zona Piața Rahova. Două incendii serioase s-au produs în zonă. Circulația în zonă este blocată | FOTO & VIDEO
BREAKING NEWS | Trafic paralizat în zona Piața Rahova. Două incendii serioase s-au produs în zonă. Circulația în zonă este blocată | FOTO & VIDEO. Sursa foto. Facebook
Cookies