Linia 41 se suspendă începând de pe 1 august. Decizia este luată pentru că se fac lucrări la Prelungirea Ghencea, pe tronsonul strada Brașov – Terminal Ghencea. Acesta se află în etapa finală. Tramvaiele de pe această linie nu vor mai circula în perioada 1 – 31 august.
Călătorii din București trebuie să știe că cirulația tramvaielor cu indicativul 41 va fi suspendată, în perioada 1 – 31 august. Această măsură importantă este luată pentru că se lucrează la Prelungirea Ghencea, pe tronsonul strada Brașov – Terminal Ghencea. Lucrările de pe acest segment sunt în etapa finală, scrie mobilitate.eu.
Astfel, muncitorii lucrează, în acest moment, la reconfigurarea intersecțiilor, realizarea trecerilor de pietoni și a noilor stații de tramvai din zona Brașov și Stadion Steaua.
Călătorii trebuie să știe că tramvaiele de pe această linie vor circula pe 11, 25 și 47 în această perioada. În plus s-ar putea constitui o linie navetă pe acest traseu pentru preluarea călătorilor. Momentan nu se cunosc precis viitoarele trasee pe care le vor prelua. Informațiile instituțiilor competente vor fi transmise în curând.
Săptămna aceasta, Primăria Capitalei a publicat cum decurg lucrările de pe Prelungirea Ghencea. Aceasta este una dintre cele mai importante artere ale Bucureștiului. În acest moment, lucrările continuă pe tronsonul cuprins între Strada Râul Doamnei și Strada Mărăcineni. Acesta va fi lărgit la două benzi de circulație pe sens.
Alte lucrări aflate în desfășurare pe șantier sunt:
De asemenea, de săptămâna viitoare se începe execuția fundației pentru stâlpii liniei de contact (catenară) a viitoarei linii de tramvai, care va fi extinsă de la Strada Brașov până la Șoseaua de Centură. Aici va fi amenajată și o parcare de tip park & ride.
Au fost modernizate tronsoanele între Strada Gârleni și Strada Brașov, respectiv între Strada Brașov și Strada Râul Doamnei, pe care se circulă pe două benzi pe sens. Lucrările sunt incluse într-un contract de de 41,91 milioane lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin fonduri externe nerambursabile.