Accident grav, joi seară, în București. Intersecția de la Titan este blocată. Potrivit martorilor, o persoană a fost lovită de tramvai. STB anunță că două linii sunt blocate. Traficul rutier este îngreunat în zonă.
UPDATE, ora 19:45: STB anunță că autobuzele liniilor 311 și 330 circulă deviat din cauza accidentului produs pe Str. Liviu Rebreanu.
UPDATE, ora 19:34: La dispoziția poliției, a fost reluată circulația tramvaielor, însă pe un singur sens spre Piața Râmnicu Sărat. Sensul spre Faur încă este blocat.
UPDATE: Potrivit unui expert al grupului „Info Trafic Bucuresti si Ilfov”, un bărbat de aproximativ 65 de ani a traversat neregulamentar și a fost lovit de tramvai. În momentul în care voluntarii au ajuns la el, era inconștient. Victima a fost preluată de SMURD.
Se circulă pe o singură bandă spre Câmpia Libertății. STB blocat pe ambele direcții, a mai transmis Marius M.
Știrea inițială
Un membru al comunității „Info Trafic Bucuresti si Ilfov” a anunțat pe grupul de Facebook că intersecția de la Titan este blocată, tramvaiele sunt blocate în ambele sensuri. Conform primelor informații, o persoană s-ar fi aruncat în fața tramvaiului.
Traficul rutier este îngreunat în ambele sensuri.
Anunțul a fost făcut la ora 19:03:
Intersecția Titan blocata
Tramvaie blocate în ambele sensuri
Circulație auto îngreunată în ambele sensuri.
Din primele informații cineva s-a aruncat în fata tramvaiului, transmite Bogdan B.
La fața locului intervin și voluntari din cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi”.
STB îi anunță pe călători că liniile 19 și 23 sunt blocate pe Str. Liviu Rebreanu, în zona stației Bd. Nicolae Grigorescu. S-au aplicat măsuri de deviere.
Liniile 19 și 23 – blocate pe Str. Liviu Rebreanu, în zona stației Bd. Nicolae Grigorescu. Cauza: eveniment de circulație. S-au aplicat măsuri de deviere, transmite Societatea de Transport București într-o postare pe rețeaua X.