Incendiu în localitatea Buftea, într-o zonă de case. Mai multe imobile au fost cuprinse de flăcări și există posibilitatea de extindere.
UPDATE, ora 16:17: Incendiul a fost localizat, iar pompierii lucrează pentru lichidare. Operațiunea este în desfășurare.
UPDATE, ora 16:02: 7 case au fost cuprinse de flăcări.
Un incendiu a izbucnit joi, 14 iulie, în Buftea, Ilfov. Potrivit autorităților, trei case au fost cuprinse de flăcări și există posibilitatea ca acestea să se extindă la alte două, conform g4media.ro.
Incendiul a izbucnit pe Șoseaua Zamfirescu.
Oamenii au reușit să se evacueze la timp. Din fericire, nu sunt victime, iar pompierii se află la fața locului și acționează pentru localizarea și pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată este de aproximativ 1000 mp.
Pompierii au o misiune dificilă, întrucât oamenii care locuiesc acolo au păstrat un drum mult prea îngust între case. Pompierii intervin cu 17 autospeciale, dar resursele de apă sunt limitate, deoarece în zonă nu sunt suficienți hidranți.
Știre în curs de actualizare