Greva STB a fost declarată ilegală ieri de Tribunal, dar autobuzele și troleibuzele nu au ieșit în dimineața asta din depouri, care ar fi blocate de mașini parcate astfel încât să formeze adevărate bariere. Mașini sunt parcate și pe șine de tramvaie.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a ajuns la ora 6:00 la sediul STB. să discute cu angajați ai Societății de Transport București, cu conducerea.
Aseară, conducerea STB anunța, printr-un comunicat, că există posibilitatea ca și azi să fie grevă, deși instanța a declarat protestul ilegal.
„Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a paralizat joi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și vineri, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru”, a transmis STB.
STB mai susține că va lua toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate.
Protestele angajaților Societății de Transport București au început încă de luni, la sediul STB, iar ieri (joi) dimineață au intrat în grevă spontană. Protestatariivorbesc despre salarii prea mici și o stare tehnică periculos de proastă a mijloacelor de transport în comun.
Pe de altă parte, directorul societății, Adrian Criț, invocă interesele personale ale unui lider de sindicat. Mai spune că solicitarea angajaților de majorare cu 200 de lei a salariilor nu poate fi îndeplinită, după majorarea cu 10% de anul trecut, pentru că o astfel de măsură ar provoca insolvența companiei. STB are 10.600 de angajați.
Știre în curs de actualizare