Gabriel Oprea, fostul Ministru de Interne, a fost achitat în decursul zilei de luni, 6 martie 2023, de Tribunalul București, în dosarul ce privește decesul polițistului Gigină, conform surselor G4Media.ro. Decizia este în primă instanță.
Minuta instanței a fost publicată, iar conform acesteia au fost condamnați pentru uciderea din culpă a polițistului Gigină General MPM Impex SRL, societatea care se ocupa de executarea lucrărilor din zona accidentului și cea care nu a semnalizat corespunzător groapa din carosabil în care a căzut polițistul cu motocicleta. Aceasta trebuie să plătească o amendă penală de 330.000 lei.
Petre Mazilu, administratorul societății, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare sub supraveghere.
De asemenea, societatea comercială și administratorul acesteia sunt obligați să plătească daune către soția polițistului și către părinții polițistului.
Gigină Bogdan-Cosmin, un polițist care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a lui Gabriel Oprea, a murit în seara de 20 octombrie 2015, a transmis DNA:
În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa.
Accidentul rutier în care polițistul Gigină a decedat s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu și General MPM Impex SRL a dispozițiilor legale și a unor măsuri de prevedere pentru facilitarea unor activități, conform DNA. Mai exact, activitatea în care polițiștii rutieri l-au însoțit pe Oprea, dar și activitatea de realizare a unor lucrări pe carosabil care ar fi trebuit făcute de firma menționată și administratorul acesteia.
Procurorii spun că Gabriel Oprea este persoana care a cerut ca acea deplasare să se facă la o viteză foarte mare, ceea ce a dus la producerea accidentului din trafic și prin care polițistul Gigină a murit. Oprea s-a folosit de ascendentul funcției sale, conferindu-și într-un mod discreționar drepturi care nu erau prevăzute de lege care reglementa însoțirea demnitarilor.
Te-ar mai putea interesa și: