BREAKING | Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă pe când era primăriță a S1. Poate rămâne fără mandatul de senator

11 dec. 2024
758 afișări
BREAKING | Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă pe când era primăriță a S1. Poate rămâne fără mandatul de senator
BREAKING | Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă pe când era primăriță a S1. Poate rămâne fără mandatul de senator | Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, astăzi, solicitarea fostului primar al Sectorului 1 privind anularea raportului Agenției Naționale de Integritate, care a declarat-o incompatibilă.

Decizia instanței este definitivă. În urmă cu doi ani, ANI a reclamat că fosta primăriță S1 a ocupat simultan funcția de primar și manager într-un proiect cu fonduri europene. ANI a cerut, în raportul rămas definitv în instanță, ca Armand să nu poată ocupa o funcție publică timp de trei ani.

Procesul cu ANI – Ce spune Curtea Supremă

În minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție.Înalta Curte de Casație și Justiție menține decizia instanței de fond – Curtea de Apel București, pe care Clotilde Armand a atacat-o:

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Clotilde Marie Brigitte Armand împotriva sentinţei nr. 389 din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, 

Clotilde Armand tocmai a câștigat un mandat de senator, după ce a pierdut alegerile locale, în încercarea de a obșine un al doilea mandat la Primăria Sectorului 1. A deschis lista USR la Senat.

Mandatele noilor parlamentari nu au fost încă validate și, după decizia definitivă de azi, ea riscă să piardă locul de senator.

Hotnews amintește că, potrivit legii, persoana declarată incompatibilă nu mai poate ocupa o funcție publică timp de trei ani.Este ceea preciza  ANI, în raportul din 2022:

Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului

Clotilde Armand: Voi ataca decizia la curțile europene

Într-o postare publicată pe Facebook cu puțin timp în urmă, fosta primăriță a Sectorului 1 spune că  „va merge mai departe”:

„Plângere la ANI făcută de PSD – ANI condus de un director cu legături de familie în PSD – judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Așa „funcționează Justiția” lui Ciolacu. Eliminând din competiție electorală adversarii politici folosind instituțiile cheie ale statului român. Și avem atâtea și atâtea exemple în ultima vreme. (…)Este un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de patru procurori să fie schimbați până când PSD a găsit unul care să execute ordinele. (…) Eu voi merge mai departe și voi ataca decizia de astăzi la instanțele europene.”

Cookies