ȘTIRI

BREAKING | Certificatul verde, obligatoriu la biserică – măsură în dezbatere acum la București

Intrarea în biserici și lăcașuri de cult doar dacă ai certificat verde care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau un rezultat negativ al testului COVID este o măsură pe care Guvernul o dezbate, anunță premierul Nicolae Ciucă.

O măsură care să prevadă intrarea în biserică doar pe bază de certificat verde este în dezbatere în acest moment, declară premierul Nicolae Ciucă. A făcut declarația după întâlnirea cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte.

UPDATE: Poziția oficială a BOR față de scenariul introducerii vaccinării obligatoriu pentru accesul în biserica. Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănsecu a declarat, ulterior, că accesul în biserică nu poate fi condiționat de certificatul verde, care este în opinia sa un document care are o rațiune intrinsecă de convingere, nu de constrângere.

„Am cerut sprijinul cultelor pentru a salva vieți. Discuția a fost dacă vaccinarea este singur soluție. Iar răspunsul a fost cât se poate de ferm și clar. Vaccinarea este o soluție, iar cea de-a două, complementară vaccinării, este comportamentul. Iar prin comportament înțelegem respectul față de sine, față comunitate, față de tot ceea ce înseamnă dorința de a salva vieți”, a declarat premierul, după întâlnire

Întâlnirea, care a avut loc la Templul Coral din București, a fost organizată pe fondul unei rate scăzute de vaccinare anti-COVID. Premierul a mai declarat că  reprezentanții celor 18 culte religioase din România au cerut caoamenii „să poată beneficia de liberatea de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea certificatului verde”.

Certificatul verde obligatoriu – stadiu legislativ

Nicolae Ciucă a evitat, însă, să spună clar dacă proiectul de lege din Parlament, care impune certificatul verde la locul de muncă, va fi modificat astfel  încât obligativitatea acestuia să fie valabilă și pentru intrarea în biserici și lăcașuri de cult.

”Este un proiect în dezbatere, se discută cu specialiști și sperăm ca într-un timp rezonabil să ajungem la o concluzie și să avem legea până la finalul anului. (….) Legea se va înscrie în parametrii reali privind incidența bolii, oamenii care au trecut prin boală, oamenii care au teste. Vaccinarea e o soluție, a doua este comportamentul: respectul față sine, de comunitate”, a  spus  Nicolae Ciucă.

Proiectul legii privind obligativitatea Certificatului verde, la serviciu, certificat care atestă că posesorul s-a vaccinat, a trecut prin boală sau are un rezultat negativ la un test antiCOVID), este în dezbaterea la Camera  Deputaților, care este cameră decizională. În Senat, prima cameră în care a fost discutat și supus la vot, actul normativ a picat.

Știre în curs de actualizare


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button