BREAKING | Cea mai spectaculoasă tranzacție pe piața de carte din București: Grupul Litera preia Elefant.ro și relansează platforma

19 mart. 2025
374 afișări
BREAKING | Cea mai spectaculoasă tranzacție pe piața de carte din București: Grupul Litera preia Elefant.ro și relansează platforma
BREAKING | Cea mai spectaculoasă tranzacție pe piața de carte din București: Grupul Litera preia Elefant.ro și relansează platforma | Sursa foto colaj: Litera, Elefant, Dreamstime

Grupul Litera preia platforma Elefant.ro și pregătește relansarea acesteia, se arată într-un comunicat. Începând cu luna martie, platforma Elefant.ro intră într-o nouă etapă de dezvoltare sub umbrela grupului.

Această tranzacție pune capăt perioadei de insolvență a Elefant.ro și marchează relansarea și consolidarea prezenței sale pe piața de retail online din România.

Grupul Litera preia Elefant.ro și relansează platforma

Elefant.ro va trece printr-un rebranding complet, cu un design modern și o interfață optimizată. Platforma va utiliza tehnologii digitale avansate, care vor permite fiecărui utilizator să găsească rapid produsele dorite și să primească recomandări personalizate, adaptate preferințelor individuale, se arată într-un comunicat.

Cărți în limbile română și engleză, livrare internațională

Pentru categoria de carte, noua platformă își propune să ofere cel mai complet catalog disponibil în România, la prețuri foarte avantajoase, devenind principala destinație online pentru iubitorii de lectură.

În plus, cititorii vor avea acces la un portofoliu considerabil de cărți în limba engleză, incluzând preview-uri în formate text și audio pentru numeroase titluri.

Platforma va pune la dispoziția utilizatorilor și opțiunea de livrare internațională. Astfel, le va asigura românilor din diaspora prețuri accesibile și servicii de curierat rapide.

Parteneriate cu editurile din România

Grup Litera își reafirmă angajamentul de a sprijini industria editorială din România, consolidând parteneriatele cu editurile locale și oferindu-le un cadru optim pentru promovarea și distribuția cărților lor.

Prin această strategie, Elefant.ro va fi mai mult decât o librărie online – va deveni un ecosistem digital inteligent, axat pe inovație și conectivitate. Scopul este să oferim clienților o experiență de cumpărare superioară și să transformăm lectura într-un obicei firesc în viața cotidiană a României secolului XXI.

Dan și Marin Vidrașcu, reprezentanții Grupului Litera, au declarat:

România are una dintre cele mai scăzute rate de lectură din Europa, iar accesul facil la carte este esențial pentru dezvoltarea pieței de profil. Integrarea Elefant.ro ne permite să valorificăm sinergiile dintre companii și să creăm un ecosistem digital eficient, orientat spre client. Investim în tehnologie, optimizarea proceselor logistice și extinderea ofertei, pentru a răspunde cât mai bine cerințelor consumatorilor moderni.

Tranzacția a fost intermediată de BDO Business Restructuring, o firmă cu mare experiență în audit și restructurarea financiară a afacerilor:

Salvarea proiectului Elefant.ro este un succes de care suntem foarte mândri. În ciuda unor multiple și complexe provocări pe care le-am întâmpinat în încercarea de a menține businessul viabil, cu susținerea tuturor partenerilor implicați – furnizorii de servicii specifice activității de e-commerce, cei mai mulți dintre creditorii istorici și, nu în ultimul rând, cu susținerea cumpărătorului, Grupul Litera – am reușit, într-un timp record – douăsprezece luni de la deschiderea procedurii de insolvență – reinserarea companiei în circuitul economic. Am toată încrederea că Grupul Litera, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața editorială din România, dispune de toate resursele pentru a readuce Elefant.ro cel puțin la nivelul care l-a consacrat, a declarat Geanina Oancea-Olteanu, Senior Partner BDO Business Restructuring.

Te-ar mai putea interesa și:

Sursa foto: Dreamstime.ro

Cookies