Călin Georgescu a fost oprit, cu puțin timp în urmă, în. traficul din București, de unde a fost ridicat cu mandat de aducere la audieri.
Era în mașina lui când polițiștii l-au tras pe dreapta.
Surse judiciare au confirmat, pentru HotNews, și au precizat că Georgescu va fi dus la audieri la Parchetul General.
După ce a fost oprit în trafic și ridicat de polițiști, Călin Georgescu ar urma să fie audiat într-un dosar care are legătură cu finanțarea campaniei sale electorale de anul trecut.
Această măsură vine la câteva ore după mega perchezițiile din această dimineață, la apropiați ai lui Călin Georgescu, într-un dosar cu acuzații precum inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist, xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
Perchezițiile au fost desfășurate în mai multe și au vizat vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, inițierea unei organizații cu caracter fascist, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Acum trei ore, imediat după vestea descinderilor masive la oameni apropiați lui și înainte să fie ridicat din trafic, Călin Georgescu scria, pe Facebook, că e victima unui complot al „sistemului comunisto-bolșevic”:
Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale. Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă – mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă. Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei!
Știre în curs de actualizare.