Trafic blocat, joi dimineață, pe Calea Rahovei din București. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului pentru că dintr-un balcon cad bucăți până pe șosea.
Pompierii intervin chiar în aceste momente, pe Calea Rahovei, la intersecția cu Petre Ispirescu, sens spre Sebastian.
Pericolul este extrem de mare pentru că se desprind bucăți din tencuială dintr-un balcon, care cad până pe șosea. Pompierii intervin cu o autospecială cu scară, chiar la ultimele etaje ale unui bloc.
Traficul este blocat.
De asemenea, autobuzele 220 au fost blocate pe Calea Rahovei, la Petre Ispirescu, pe sensul spre Calea Ferentari. Traficul a fost reluat după aproximativ 50 de minute, în jurul orei 10:20, potrivit STB Clienți.
Tot într-o zi de joi, dar anul trecut (22.07.2021) un copil de 11 ani a fost rănit după ce o bucată de tencuială s-a desprins de pe bloc și a căzut peste el. Incidentul grav s-a petrecut în Sectorul 5 al Capitalei, pe Șoseaua Alexandriei.
Martorii au declarat că tencuiala s-a desprins de pe un balcon de la etajul 6.
Copilul trecea prin zonă și a fost rănit la un braț.
La fața locului s-au deplasat o ambulanță, pentru a-i acorda primul ajutor, dar și pompierii care au intervenit cu o autoscară pentru a securiza balconul din care se desprindeau bucăți de tencuială, astfel încât să fie evitate alte incidente similare.
Vechi de peste 40 de ani, blocul se afla pe lista de așteptare pentru reabilitarea termică încă din anul 2018.