Incident extrem de grav pe străzile din București, unde un bărbat a fost înjunghiat în urma unui scandal în trafic.
Agresiunea a avut loc dimineață, în jurul orei 08.30. Polițiștii de la Secția 16 au fost sesizați, printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la scandalul din trafic, în urma căruia un bărbat a fost înjunghiat, transmite Poliția Capitalei:
Din primele cercetări, s-a stabilit că, în urma divergențelor, bărbatul de 35 de ani i-ar fi provocat răni celuilalt, la nivelul umărului, cu un obiect tăietor-înțepător. Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate”
Implicați în incident au fost un bărbat în vârstă de 33 și un altul de 35. După ce s-au certat în trafic, bărbatul de 35 de ani a scos un cușit și l-a înjunghiat în umăr pe celălalt șofer.
În timp ce șoferul rănit a fost dus la spital, atacatorul a fost dus la Poliție pentru audieri.
Capitala rămâne unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume. În clasamentul anual realizat de GPS tomtom, care tocmai a fost dat publicității, Bucureștiul se află și anul acesta în top 10 cele mai aglomerate orașe din lume. Mai exact, pe locul 8. Bucureștenii petrec extrem de mult timp în mașină: în 2023, fiecare șofer a pierdut în blocaje și ambuteiaje, în medie, 5 zile din viața sa.
Prin Ordonanța de Guvern nr. 1 din 2022, comportamentul agresiv a fost definit ca fiind efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a unor manevre prestabilite constând în:
Și mai există și cazurile extreme, cum este cel petrecut în această dimineață în traficul din București, când unul dintre șoferi a atacat fizic un altul.