BREAKING | Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani

29 sept. 2022
1474 Afișari
BREAKING | Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani
BREAKING | Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani

Cunoscutul actor Alexandru Arșinel, în vârstă de 83 de ani, a decedat în cursul zilei de joi, 29 septembrie, după ce a fost internat în stare critică la spital. Vârsta și starea sa precară de sănătate au făcut ca medicii să fie rezervați legat de șansele sale de supraviețuire în momentul internării. Potrivit informațiilor venite din partea medicilor, acesta prezenta mai multe escare și era extrem de slăbit din cauza unei infecții nosocomiale.

Îndrăgitul actor Alexandru Arșinel a decedat la vârsta de 83 de ani, după o luptă grea cu o infecție nosocomială care i-a slăbit organismul și l-a adus în stare gravă la spital. Acesta era internat la un azil de lux de lângă București, la Otopeni. În momentul în care a fost preluat de medici, aceștia au observat că Arșinel prezenta pe corp mai multe escare, unele grave, fapt care ar putea să denote că nu a fost îngrijit bine.

Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani

Pentru a nu transforma suferința tatălui lor în subiect național de discuție, fiii lui Arșinel au refuzat să ofere informații suplimentare despre boala cu care acesta s-a confruntat dar și despre evoluția sa.

„Este internat, însă nu este vorba despre starea de sănătate, este vorba de niște escare, pe care le are pe călcâie și l-am internat pentru a se vindeca mai bine decât l-am îngrijit noi acasă. Nu se poate deplasa! Este într-un cămin de vârstnici. Se simte ca la 83 de ani! A început să se vindece”, declara unul dintre fiii săi în urmă cu câteva săptămâni.

Alexandru Arșinel a fost internat în luna iulie într-un cămin de lux din zona Otopeni. Costurile sunt ridicate, de aproape 4.000 de lei lunar, iar căminul respectiv dispune de o mulțime de facilități, astfel că motivele din spatele stării deplorabile a actorului rămân un mister.

Îndrăgitul actor se confruntă cu probleme de sănătate de mai mulți ani – în 2017 i-a fost montat un stent pe artera interventriculară anterioară a inimii, în 2013 a trecut printr-un contestat transplant renal, prilej cu care a descoprit și faptul că suferă de diabet zaharat.

Alexandru Arșinel – cariera

Alexandru Arșinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în comuna Dolhasca, jud. Suceava. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1962, la clasa profesorilor Irina Răchițeanu Șirianu și Ion Olteanu. Începând cu anul 1967, joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” şi la Grădina Boema, în zeci de roluri și spectacole cu mii de reprezentații.

Printre acestea: „Se caută o vedetă”, de Aurel Felea și Sandi Rudeanu, muzica Temistocle Popa, “Vino să ne vezi diseară”, de Petre Bărbulescu, muzica Gelu Solomonescu, „Aventurile unei umbrele”, de Nell Cobar, muzica Edmond Deda, „Savoy, Savoy”, de Eugen Rotaru și Marius Țeicu, „Sonatul lunii”, de Sașa Georgescu și Puiu Calinescu, “Un băiat de zahăr… ars”, de Harry Negrin şi Puiu Călinescu, ”Scandal la Boema”, „Nevestele vesele din Boema”, „Boema, slăbiciunea mea”, „Boema, bucuria mea”, „Artiștii și Boema”, „Stela, stelele și Boema”, „Bună seara, Boema”, „Carré de ași”, “Hohote în Paradis”, ”1001 de glume”, toate de Mihai Maximilian şi V.Veselovski, dar și în spectacolele mai recente „Revista Revistelor”, „Nimic despre papagali”, „Ok Melody”, „Comedie pe Titanic”, „Vivat Revista!”, „Hohote în Herăstrău”.

În anul 1978, începe să joace împreună cu Stela Popescu, în spectacolele Teatrului “Tănase” de la Grădina Boema, pe savuroasele texte ale lui Mihai Maximilian. Este anul în care ia naștere unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice care au existat pe scena românească. De altfel, în anul 2010, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel.

CITEȘTE ȘI

Noi tensiuni între Nicușor Dan și Gabriela Firea. Motivul: contractul lui Alexandru Arșinel cu Teatrul Constantin Tănase

Cazul COVID “Alexandru Arșinel”, actorul care s-a îmbolnăvit după ce s-a vaccinat. Ce dovedește asta, după spusele medicului Adrian Marinescu.

Cookies