Un grav accident a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN1, în localitatea Otopeni din Ilfov.
4 mașini au fost implicate în acest eveniment rutier, iar în urma impactului două benzi de circulație au fost blocate.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că, în jurul orei 16:30, că un accident în care au fost implicate 4 mașini a avut loc pe DN1. Evenimentul s-a produs în localitatea Otopeni, Ilfov.
La fața locului de află deja autospeciale SMURD și echipaje de poliție, care dirijează traficul.
Conform informațiilor transmis, nu pare că ar exista victime în urma impactului. Cu toate astea, toate persoanele ce se aflau în vehiculele implicate vor fi investigate medical:
Pe DN 1, în localitatea Otopeni, județul Ilfov, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 4 autoturisme. La prima vedere nu au rezultat victime, însă toate persoanele implicate urmează a fi investigate medical.
Te-ar mai putea interesa și:
La acest moment, valorile de trafic din zona respectivă sunt ridicate. Pe sensul de mers către Ploiești, au fost instituite restricții de circulație pe benzile 2 și 3.
Se estimează că circulația normal va fi reluată în aproximativ 45 – 60 de minute. la acest moment, traficul de desfășoară dirijat, doar pe prima bandă, conform informațiilor transmise ce Centrul Infotrafic:
Circulația rutieră este restricționată pe benzile 2 și 3 ale sensului de mers către Ploiești, desfășurându-se pe prima bandă, prin dirijarea poliției. Valorile de trafic sunt în creștere.
Știre în curs de actualizare.