BREAKING | Accident grav în București. O ambulanță în care se afla o gravidă s-a răsturnat

07 mai 2023
541 Afișari
BREAKING | Accident grav în București. O ambulanță în care se afla o gravidă s-a răsturnat
BREAKING | Accident grav în București. O ambulanță în care se afla o gravidă s-a răsturnat. Sursa foto: Facebook/ Marius Mitrică/ Info Trafic Bucuresti si Ilfov

O ambulanță în care se afla o femeie gravidă s-a răsturnat, duminică, 7 mai, în urma unui accident grav în București, în care a fost implicat și un autoturism.

UPDATE, ora 13:24: STB anunță că linia 96 funcționează normal pe Drumul Sării. Troleibuzele au fost blocate 143 de minute în intervalul orar 10:15 – 12:33.

UPDATE, ora 11:09: Mașina care a cauzat accidentul avea o viteză peste limita legală și nu a acordat prioritate ambulanței. Se pare că șoferul și-a recunoscut vina în fața polițiștilor rutieri, potrivit antena3.ro.

Accident grav în București. O ambulanță în care se afla o gravidă s-a răsturnat

Accidentul a avut loc pe Drumul Sării din București, la intersecție cu strada Constantin Marinescu, în urmă cu scurt timp. Ambulanța ISU B-IF se afla în misiune, iar toate semnalele acustice și luminoase erau pornite.

În imaginile surprinse și încărcat pe grupul de Facebook, de un membru al comunității Info Trafic Bucuresti si Ilfov, se poate observa cum ambulanța este răsturnată pe o parte, pe mijlocul drumului, iar mașina din partea dreaptă este avariată.

Sursa foto: Facebook/ Gorbanescu Elena Cristina/ Info Trafic Bucuresti si Ilfov
Sursa foto: Facebook/ Gorbanescu Elena Cristina/ Info Trafic Bucuresti si Ilfov

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma acestui accident. Femeia însărcinată a fost preluată de o altă ambulanță ce a fost trimisă la fața locului.

La locul accidentului au ajuns de urgență pompierii și polițiștii pentru a investiga cauzele producerii acestui accident. Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.

Linia 96 este blocată

De asemenea, Societatea de Transport București transmite pe Twitter că linia 96 este blocată pe Drumul Sării, în stația Nabucului, pe sensul spre Gara de Nord. Anunțul a fost făcut la ora 10:22:

Linia 96 – blocată pe Drumul Sării, în stația Nabucului, pe sensul spre Gara de Nord. Cauza: eveniment de circulație terți, anunță STB.

Cookies