Un accident cu victimă a avut loc cu puțin timp în urmă în București, la intersecția dintre Strada Toporași și Șoseaua Giurgiului. Autoritățile se află deja la fața locului.
Anunțul referitor la accidentul petrecut în Capitală a fost făcut de către un mator pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”.
Conform primelor informații, se pare că o mașină și un biciclist au intrat în coliziune, în zona intersecției dintre Strada Toporași (Sector 5) și Șoseaua Giurgiului (Sector 4). În urma impactului, bicicleta a fost aruncată pe șina de tramvai.
La fața locului s-au deplasat atât echipaje de poliție, cât și echipaje ale SMURD, pentru a oferi îngrijirile medicale necesare victimei. Nu există încă detalii referitoare la starea de sănătate a persoanei accidentate.
Un alt martor al incidentului a anunțat că traficul se desfășoară îngreunat în zona respectivă, circulându-se pe o singură bandă:
Accident cu victimă. Autovehicul a lovit o persoană, se circulă cu dificultate, pe o singura bandă.
Șoferii sunt sfătuiți să evite zona pe cât posibil.
În urma incidentului ce a ajut loc pe Șoseaua Giurgiului, Societate de Transport București (STB) a anunțat că linia de tramvai cu indicatul 7 a fost blocată pentru 25 de minute.
Circulația vehiculelor de transport public în comun a fost afectată între orele 16:20 – 16:45, pe sensul de mers către CFR Progresul. Mesajul a fost transmis pe contul de Twitter STB SA Clienți:
Linia 7 a fost blocată 25 de minute (16:20-16:45) pe Șoseaua Giurgiului, în stația Toporași, pe sensul spre CFR Progresul. Cauză: eveniment de circulație terți.
La momentul redactării acestui articol, tramvaiele linie menționate anterior circulă normal.