ARHIVA B365

BRD BUCHAREST OPEN 2015: Elena Ruse a învins-o pe Alexandra Cadanţu în calificări

BRD BUCHAREST OPEN 2015: Junioara de 17 ani a produs prima surpriză la turneul de tenis BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari. Ruse a învins-o cu 6-4, 6-4 pe Alexandra Cadanțu, în runda inaugurală a calificărilor de la Arenele BNR din Capitală.

Ruse, semifinalistă la junioare anul trecut la Wimbledon, s-a impus într-o oră și 53 de minute în fața consacratei Alexandra Cadanțu (25 ani), aflată pe locul 262 în ierarhia WTA, care anul trecut a câștigat titlul la dublu la București, alături de Elena Bogdan, scrie Agerpres.

În turul al doilea al calificărilor, Ruse o va întâlni pe grecoaica Maria Sakkari (N. 6), care a învins-o pe Aleksandrina Naidenova (Bulgaria), cu 6-3, 6-2.

BRD BUCHAREST OPEN 2015: Elena Bogdan a fost învinsă în primul tur al tabloului preliminar de elvețianca Viktorija Golubic, cu 7-5, 1-6, 6-0.

În alt meci, Tereza Martincova (Cehia) a trecut de Katarzyna Piter (Polonia/N. 5) cu 6-3, 6-3.

BRD BUCHAREST OPEN 2015: Vezi şi: 9 jucătoare românce, pe tabloul de calificări la BRD BUCHAREST OPEN 2015. PROGRAMUL meciurilor


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button