ARHIVA B365

Borcea şi fraţii Becali au condiţii de lux în penitenciar, potrivit unui fost deţinut

Un deţinut recent ieşit din Penitenciarul Slobozia, unde se află închişi fraţii Becali şi Cristi Borcea, a dat detalii despre viaţa din închisoare a celor trei oameni de fotbal, scrie romaniatv.net.

Bărbatul a povestit că se face discriminare în cadrul penitenciarului, iar lui Borcea şi fraţilor Becali li se creează cele mai bune condiţii. „Ai bani, eşti şmecher la puşcărie. Nu ai bani, eşti fraier”, concluzionează acesta.

Celula în care stau Borcea şi fraţii Becali a fost complet renovată. „Ei au tron la toaletă, le-a schimbat faianţa, gresia, tot. Lor le aduce trabucuri, noi dacă cerem nişte ţigări nu ne aduc. Ei fumează trabuc în închisoare”, a declarat fostul deţinut, pentru PRO TV.

Nuţu Dumitru a fost închis în penitenciarul de la Slobozia până acum câteva zile. El spune că nu are acasă condiţiile de care se bucură Borcea şi fraţii Becali în celulă. „În camera mea erau 18 paturi, la ei e camera mult mai mare şi sunt 5-6 persoane înăuntru: Borcea, Giovani şi încă vreo câţiva, care sunt primari. N-am eu condiţii acasă cum au ei acolo”, mai povesteşte omul.

Când Borcea şi fraţii Becali ies pe hol ceilalţi deţinuţi sunt băgaţi înapoi în celule, a mai povestit Nuţu Dumitru. „Erau prea protejaţi. Când unul iese la magazin, vizită sau cumpărături, nu mai iese nimeni de pe secţia aia. Dacă merge la cabinet şi e cineva pe hol, îl bagă înăuntru imediat”.

Singurul care ar fi vrut să împartă un spaţiu cu ceilalţi deţinuţi ar fi fost Cristi Borcea. „Am înţeles că va fi pus şef de bibliotecă. Nu am auzit să lucreze cât am stat înăuntru”, a mai spus Nuţu Dumitru.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button