Boierii golani și “prezervativele” din Bucureștiul fără perdea al secolului 19

Vin vremuri de reforme în București, dar reformele au fost vizibile mai repede în domeniul poftelor trupești. Și vorbim acum de vremurile de după Revoluția lui Vladimirescu. Venirea rușilor în București aduce moravuri și nerușinări franțuzești. Militarii ruși, cel puțin, erau instruiți în stil parizian și influențați de felul de a gândi și a fi de acolo. Rușii franțuziți – exemplu este Kisseleff – au reorganizat urban Bucureștiul.

Se schimbă un pic felul de a vedea lucrurile, de a te expune și de a te lăuda în public. Se schimbă costumele, cele orientale se aruncă și vin cele europenești, mai lejere. Lumea umblă pe stradă mai fără fereală, cum fusese pe vremea iubirilor lui Ienăchiță Văcărescu.

Bucureșteanul se plimbă ca să-și arată despuielile și bogățiile. Ștefan Cazimir, unul dintre autorii care au studiat aceea modernizare de după Revoluția lui Tudor Vladimirescu, precizează că femeia, în pas de dans, a modernizat Bucureștiul. Da, femeia cu straie luate de la Paris, dansând cu generalul și aristocratul rus. Arătându-și obrazul, nurii și costumele în lume. Obligându-și bărbatul român cu mentalitate orientală să investească bani în noul port occidental.

Viața mai făr’ de perdea din Bucureștiul secolului 19

Fiind mai fără perdea lumea, îndrăgosteala era și ea mai lesnicioasă. Dar și cu un gând, cu o grijă mai mare să nu lase urme, adică prunci. Era și normal. Nu te distrai o seară. Vroiai să te distrezi o viață. Vorba vine de “prevenirea unui copil”. Dar grija era doar a femeii, nu a bărbaților. Începuseră femeile, mai mult decât neglijenții bărbați, să-și împărtășească metodele de contracepție. Ca să nu se complice c-un scandal, să n-aibă regrete o viață.

Începuse lumea să se bucure mai mult de „clipe de rătăcire”. Cu un secol mai înainte, lui Ienăchiță Văcărescu nu-i păsa de progenituri, căci era apărat de rang și putea, eventual, arunca un bănișor ca să-nchidă vreo gură mare. N-avea remușcări. Apăruseră în acest moment de modernizare, tot mai mulți boieri golani.

Se dedau la nerușinări și se lăudau cu astea. Numele sunt unele cunoscute: Mihail Kogălniceanu. Care-și consemnează și urlă iubitele. Mihail, prim ministru la București. Dar uite, nume mai puțin simandicoase. Un Isvoranu, un Bărcănescu, într-un București fără perdea, fără rușine, fără tăgadă.

Dincolo de numărătoarea nerușinată a “victimelor”, e interesant să ne întrebăm care erau metodele de fereală. Metode într-o lume care nu se-noise destul, căci nu avem prezervativul, dar nici nu privea prea des spre trecut, căci își schimbă straiele, mobilele, dansurile, jocurile de noroc, mâncărurile, mentalitățile. O lume nici îngrozită, dar nici destul de evoluată. Dar care vroia să se distreze. Facem astăzi un pas de dans prin București, la braț cu “prezervativele” vremii.

Abstinența? Nu era de ei. Era biblică, se-nvechise!

La așa bagabonțeli, femeile se gândeau să n-o pățească, se gândeau la metode de contracepție. Foloseau femeile solutie din nisip de mare și suc de lămâie. Dădeau să bea apa de la potcovit caii. Metodă ca-n evul mediu. Luau fierturi și otrăvuri ce „ardeau” locul pasiunii? Se puneau să sară de pe dulap. Ce contracepții mai știau femeile? Le puneau bărbaților un ciorap și-l înmuiau în tincturi de plante, ori luau maț de oaie ori vezică de miel! Și mațele puțeau, oricât le-ai spăla. Astea erau metodele contraceptive!

Cel mai greu era să-și roage omul s-o-nțeleagă și la momentul potrivit să-și potolească iureșul. Prezervativul era scump la cost, rar la vedere, după 1850, în București. Steriletul costa o avere și oricum apare după 1900. Și toate astea au fost rare în România mulți-mulți ani. Erau invenții care abia începuseră a face furori prin Paris.

Nu gândul la prevenție le era golanilor

Alta le era misia marilor crai golani de secol 19. Ei gândeau, ca mulți bucureșteni din anii 2000: “Păi, ce e vina mea?” Ei aveau aceleași gânduri piezișe ca azi: “Păi, femeile de ce ies pe stradă? De ce femeile își arată umerii?” Și repet, costumația lejeră și emancipată de la Viena și Paris etalată pe Podul Mogoșoaiei nu putea să nu îi incite la aventură.

Uite-l pe Bărcănescu!

De i se punea pata pe o cucoană, o vâna și-o fura în plin Lipscani cu trăsura. Era domn: desmierda, se zice, și de era femeia vreunui boier cu vază, se bătea în duel.
Scarlat Bărcănescu, necopt încă, trăind pe banii tatălui său, “prefect” de Prahova, și-a început golăneala cu Elenchi Caragea, convingând-o să fugă împreună. Și asta a fost chiar în noaptea nunţii Elencuței.

Acest Scarlat făcea parte de victime cu frati-su, Dumitrache. Ultimul așa era descris de Ion Ghica, într-una dintre scrisorile lui către Vasile Alecsandri: „nu lăsa să scape niciun prilej de a se îmbrăca cu poturi, cu mintean şi cu cepchen, a se lega la cap cu tarabolus şi a-şi încărca sileahul de la brâu cu pistoale şi cu iatagan, precum şi a-şi atârna pală de gât. Pentru cel mai mic lucru ei se serveau cu armele, încât din paşnici ce erau mai înainte, deveniseră arţăgoşi şi turburători”.

Altul era Ionel Isvoranu

Fu căsătorit mai cu forța. Dar era zurbagiu și stătea pe trotuarul de la Capșa. Ridica cu bastonul fustele fetelor, dar provoca și bîta jandarmilor. Într-o seară, împreună cu gașca lui de pierde-vară urlă și făcu iureș mare ca să fure o primadonă venită aicea, la București, ca să cânte. Doar jandarmii au putut să apere zi și noapte primadona, ducând-o la graniță. La-ntoarcere Isvoranu și gașca jefuiră, de furie, câteva suflete din mahalaua Ferentarilor.

Mihail Kogălniceanu – 1000 de femei numărate de el în jurnal

Cearcearfurile nu ne vorbesc. Dar jurnalul spune despre bone, femei de serviciu, boieroaice ce veneau cu petiții la București, la domnul prim ministru.

Mateiu Caragiale?

Este și el golan cum poate. Dar un secol mai tărziu. Se plânge mereu de lipsa banilor, mărturisește chiar că o soluție ar fi să omori pentru bani, ca-n Dostoievski. Dar nu pentru astfel de lucruri îl invocăm pe Mateiu, ci pentru scrisorile pe care le schimba cu prietenii. Uite una, uite așa iubea și se plîngea: „Pe Cécile Pignateli Brandi Bratashano de Tsoukalas Șopârlița am văzut-o (pictată de lățosul Voinilă) cu niște flori de sorcovă în cap și cu sânii goi. Jumătate din București se masturba la vitrină privind pe cea din urmă principesă de Brandi, pe castelana de Șopârlitza. Am o afacere galantă, îți voi da detalii cum fac ceva, sper zilele astea să ating ținta. Aș vrea să grilez o cocotă blondă, foy de prince. E fină ca o arhiducesă și souple ca o liană. Iese numai în muscal. Într-o seară, când îmi plimbam melancolia într-un muscal vertiginos la chausée, am văzut-o. Pe loc i-am trimis o jerbă de rose printr-un bugomil. Aș vrea să o fac – cred și eu -, dar à l’oeil, fără bani”.

Nota B365.ro: #I❤️InBucharest – alte iubiri din București, mai jos:

• George Enescu a iubit-o pe Maruca. Și, câtă suferință, atâta nesăbuință. Ca-n tragedia lui Oedip
• Alexandru Odobescu: gută, opiu și obsesia pentru Hortensia. Patima amoroasă care a făcut Bucureștiul să vuiască
• Triunghiul amoros Elena Chrissoveloni, Marcel Proust și Paul Morand a avut o copilă: cartea “București”
• Jeni Acterian, patimile cu Sănduc, celelalte iubiri și jurnalul ei de fată “greu de mulțumit”