Bodycam-ul, noul scut al controlorului STB. Între nevoia de protecție și prezumția de vinovăție a bucureșteanului călător

Nimic nu e luat în glumă în transportul public din Bucureşti. Orice suspin e tratat cu seriozitate şi înregistrat, ca să nu existe dubii. Treaba e că am aflat cu uimire că, de acum, controlorii vor avea bodycam-uri, pentru că nu mai suportă agresiunile la care sunt supuşi.

Dacă or fi corecte informaţiile pe care le-am găsit eu, ar fi vorba despre aproximativ 10 incidente înregistrate anul trecut și  anul acesta. Majoritatea, agresiuni verbale, practic s-au înjurat, și unul recent, violent, când un controlor STB a ajuns cu la spital cu nasul rupt, după ce a fost lovit “fără conflict prealabil”.

Câți controlori STB, atâtea BodyCam-uri

Acum, toţi cei 230 de controlori vor avea bodycam. Să nu îi mai înjure lumea. Din 100.000 de amenzi câte au dat, au fost aproximativ 10 incidente. Cam un incident la o lună şi jumătate. Și pentru asta tu, STB, cumperi bodycam-uri.

Deşi în autobuze sunt camere de supraveghere. E ceva ce-mi scapă complet în logica acestei măsuri, în afară de faptul că practic ne tratează pe toţi ca pe nişte infractori. 

Iniţiativa pare bine intenționată, dar de fapt face parte din categoria acelor măsuri care pedepsesc cetățeanul că există. Setează aşteptarea că ceva e greşit cu el. În plus, într-un oraș unde infrastructura transportului public lasă de dorit, iar frecvența și punctualitatea mijloacelor de transport sunt adesea subiect de glume proaste, echiparea controlorilor cu bodycam-uri pare mai degrabă un hei rup fără sens decât o soluție reală.

Mai mult, mă întreb, cum adică o să filmeze ei peste tot şi tot timpul, cum rămâne cu protecția datelor personale și cu modul în care aceste înregistrări vor fi utilizate și stocate? Vor fi ele folosite exclusiv pentru prevenirea și investigarea incidentelor violente sau există riscul ca acestea să devină un instrument de supraveghere excesivă? Sau instrumente educaţionale, pentru că parcă văd următoarea scenă:

Mamă cu copil:
– Uite, dragule, vezi? Nenea are o cameră la piept. Filmează toți copiii care nu stau cuminți în autobuz.

Controlorul:
– Nu, nu… e pentru incidente, nu pentru copii.Copilul (îngrozit):
– Mami, mami, am aruncat ambalajul pe jos! O să ajung pe YouTube? O să mă pedepsească bunica? 

Alte echipamente potențial utile pentru controlorii STB, pe lângă BodyCam

Şi aş zice că parcă nu e suficient să aibă doar bodycam, dacă tot sunt aşa expuşi.

Poate ar mai avea nevoie de: 

1. Vestă antiglonț ușoară, model „Metrou Militari” Pentru liniile unde biletul e opțional, dar scandalul e garantat. Vesta ar proteja eficient de înjurături, coate, scuipat și replici învățate de pe TikTok.
2. Cască de protecție urbană Inspirată din modelul purtat pe șantiere, dar adaptată pentru mediul ostil al tramvaiului de seară pe linia 32. Bonus: protejează și de opinii necerute.
3. Scut transparent (model RATB, ediție limitată) Poate fi folosit în momentele tensionate când „doar întreb dacă ai bilet” se transformă într-o piesă de teatru absurd. Se recomandă plierea pentru acces facil în autobuzele aglomerate.
4. Trotinetă pliabilă pentru urmăriri scurte între stații: În cazul în care călătorul fără bilet coboară „urgent” la prima și încearcă sprintul urban.
5. Mască de oxigen pentru autobuzele fără aer condiționat. Se activează automat când temperatura interioară trece de 35°C și ești blocat între un domn nervos și o doamnă cu bagaje mari.

Acum, însă, serios, vă daţi seama că. într-o epocă a digitalizării şi a automatizării, noi încă avem nişte sute de oameni care patrulează şi verifică bilete şi care, pentru că au fost înjuraţi, au nevoie de bodycam? 

Iar pe mine personal chiar mă deranjează semnificativ această prezumţie de vinovăţie cu care operează statul în ceea ce mă priveşte şi în ceea ce ne priveşte în general. Nu e în stare să-mi ofere nimic, are doar aşteptări de la mine, dar nicio obligaţie şi nicio responsabilitatem practic o relaţie abuzivă ca la carte. 

Sursa foto autobuz STB: Dreamstime