Blonda începătoare intră pe contrasens și dă nas în nas cu mașina de poliție. Din ea ies cei mai cool polițiști din București

30 nov. 2020
515 Afișari
Blonda începătoare intră pe contrasens și dă nas în nas cu mașina de poliție. Din ea ies cei mai cool polițiști din București

Știți zilele în care toate, toate, dar absolut o iau razna? Se înlățuiesc razna. Pornesc de la un eveniment minuscul, dar neplăcut și care funcționează ca o sămânță de întâmplări antipatice care se țin scai de tine o zi, o săptămână sau o lună, după cum ți-o fi norocul. Așa a fost ziua asta în care eram începătoare (carnet de 8 zile), proaspăt vopsită blondă, cu toate actele vraiște și, desigur, într-o monumentală criză de timp. Atunci au apărut în trafic cei mai cool polițiști din București.

Duminică. Teoretic, eram liberă, practic, a apărut o urgență majoră la job – genul de urgență non-negociabilă, trebuie să ajungi. Asta dă peste cap absolut tot: mama e la biserică, nu și-a luat telefonul la ea și trebuie să aștepți să vină când o veni, că n-ai cu cine să lași copiii.

Apoi, situația cu prietena S. – e ziua ei, i-ai promis că ieșiți să dârdâiți împreună în noiembrie la o terasă cu încă o prietenă și i-ai mai promis și că o duci cu mașina. Nu te poți răzgândi că e ziua ei și ea e cam sensibilă, are tendința să le ia pe toate ușor dramatic-personal indiferent de context, deci dacă se întâmplă asta fix de ziua ei, e jale.

Vine, în sfârșit, mama de la biserică, lași copiii cu ea, verifici iar tot teancul de acte, te urci în mașină, pleci spre prietenă, faci pană undeva între Balotești și Tunari, pe drumul ăla paralel cu DN1… Nu e nimeni, pui singură roata de rezervă, ajungi – în sfârâșit – la prietena sărbătorită, o pescuiești, o duci să dârdâie la terasă și tu începi să cauți un service, un ceva – orice – să rezolvi pana. Totul închis. Găsești pe net, cu chiu, cu vai, un nene simpatic și privat care stă pe o străduță dubiosă și îngustă și care se milostivește de tine și zice că te poate ajuta.

Panică pe contrasens

Cu cauciucul reparat, pornești – crezi – spre birou. Sună telefonul, un copil plânge că-i răcit și mucios, mama își aduce aminte că a uitat să-ți spună că nu mai e fâs-fâs de nas în casă și e nevoie mare + urgentă de el.

Te oprești la farmacie, iei fâs-fâsul, te întorci acasă, fugi iar spre serviciu. Desigur, ai uitat că în drum trebuie să te oprești pe o altă străduță minusculă, de-aia cu sens unic cum detești fiindcă abia și-ai luat carnetul. Trebuie să oprești acolo că ai de luat musai și neapărat ceva pentru job. Rezolvi, iei, te urci în mașină, pornești și uiți că e sens unic. Cinci metri de sens unic, atât, cinci metri sunt de străbătut până-n capăt… Dar n-ai curaj. Problema e că n-ai nici cum să întorci.

Simți cum te cuprinde panica până-n nucleele celulelor (așa mai pățesc blondele începătoare) și, exact în secunda în care cauți în cap o soluție cu capul pe volan, auzi claxon. În față, mașina de poliție. Normal, o blochezi. Normal, polișiștii sunt pe sensul bun, tu ești pe contrasensul. Se uită cruciți la tine, unul dintre ei iese și spune ferm:

– Doamnă, vă rog să întoarceți, apoi trageți pe dreapa în primul loc în care puteți.

Dau cu spatele și mă opresc într-un gard.

– Aoleu, doamnă, încet, vă distrugeți mașina!, strigă unul dintre ei. Și continuă: Stați ușurel, vă ghidez eu.

Cu ajutorul lui, reușesc să întorc și opresc.

– Actele dumneavoastră, vă rog!

Cei mai cool polițiști din București

Acum începe nebunia: divorțasem de puțină vreme. Îmi reluasem numele de fată, dar actele mele nu erau încă sincronizate toate cu statusul: de pildă, buletin pe un nume, talon și permis pe altul. Mă apuc să le explic de ce e vraiștea ast în documente, scot și actele de divorț să le arăt că s-a întâmplat de curând, arăt și programările la schimbat acte.. Cred că nu m-am oprit din vorbit 10 minute. Le-am povestit toată ziua. Toată, toată: cu alerta la job, mama la biserică, pană, copii cu muci, cale-ntoarsă la farmacie… Tot, tot, tot, până la blocatul pe contrasens. Deodată, mă opresc din dârdâit și trăncănit. M-am prins că se uitau amândoi la mine cu niște ochi, perplecși.

– Doamnă, ce zi de rahat ați putut avea! De mare rahat! Și ziceți că mergeți și la serviciu… Liniștiți-vă, vă conducem noi până la șosea. Unde trebuie să ajungeți?

Mai aveau puțin și mă mângâiau pe creștet. Și nici nu știu cum îi cheamă, iar asta mă oftică maxim. Tare aș fi vrut să le mulțumesc iar.

 

 

 

 

Cookies