ARHIVA B365

„Blonda de la străzi” face borduriada cu vechii prieteni portocalii

Pe strada Mihai Eminescu din centrul Capitalei au început să se schimbe bordurile. Vechile borduri, aflate în stare foarte bună sunt scoase, iar în locul lor sunt puse borduri noi, albe. VEZI GALERIE FOTO.

Reprezentanţii de la Administraţia Străzilor, instituţie subordonată municipalităţii, au precizat pentru B365.ro, că lucrările fac parte dintr-un acord-cadru multianual de întreţinere a străzilor din Capitală. Oficialii nu au oferit însă niciun motiv pentru înlocuirea vechilor borduri, aflate în stare bună, nici la două săptămâni de la trimiterea solicitării.

Noile borduri s-au stricat după câteva zile

Iar dacă sub aspect estetic, noile borduri albe şi lucioase câştigă testul de comparaţie cu vechile borduri, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul testului de calitate. Abia instalate, nici m[car cimentate încă, noile borduri au început deja să crape.

Contractul pentru întreţinerea şi administrarea unor străzi în care este cuprinsă şi strada Mihai Eminescu are o valoare de 57 milioane de euro. Alături de strada menţionată în contract mai sunt cuprinse alte 40 de artere din Capitală, între care bulevardul Barbu Văcărescu, Lacul Tei sau Pache Protopopescu.

Cine încasează banii

Contractul de 57 milioane de euro a fost atribuit pe 1 aprilie 2011 Asocierii SC DELTA ACM 93 SRL, SC EUROVIA CONSTRUCT INTERNATIONAL, SC DRUM CONCEPT SRL şi SC GLOBAL SERVICE PROIECT SRL. Liderul asocierii, SC DELTA ACM 93 SRL , condus de omul de afaceri Florea Diaconu, este client fidel al municipalităţii încă de pe vremea lui Adriean Videanu, când a obţinut şi cele mai multe contracte. De altfel, bordurile montate acum de SC pe strada Mihai Eminescu nu sunt produse de firma în cauză, ci sunt achiziţionate de la o altă societate producătoare de astfel de borduri. .”Bordurile sunt din granit şi piatră naturală. Nu le fabricăm noi. Sunt cumpărate de la altă firmă, dar nu ştiu de unde”, au precizat pentru B365.ro, reprezentanţii DELTA ACM 93.

Fostul edil-şef Adriean Videanu este acţionar la Titan Mar, societate care produce şi comercializează produse din granit şi piatră naturală.

DELTA ACM 93 a colaborat ani buni cu democrat -liberalul Adriean Videanu, pe vremea când acesta ocupa funcţia de primar general. Astfel, DELTA ACM 93 este cea care a realizat lucrările de reabilitare a podului Grant, alături de SC EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL, un contract în valoare de 8 milioane de euro. De asemenea, în perioada 2006-2008, SC DELTA ACM 93 a avut contracte în valoare de 60 milioane euro cu municipalitatea. Tot Delta ACM ’93 a fost implicată în refacerea Pasajului Obor (12 milioane euro) sau în reabilitarea Pasajului de la Universitate, contract în valoare de 6 milioane euro.

De altfel, directorul general al firmei este Ionel Pirpiliu, fratele lui Ștefan Pirpiliu, fost preşedinte Organizaţiei de Tineret a PDL Bucureşti şi actualmente deputat PDL de Bucureşti.

Apropierea de PDL este confirmată şi de contractele obţinute la Primăria Sectorului 3, condusă de portocaliul Liviu Negoiţă. Astfel, DELTA ACM 93 a construit parcarea cu 5 niveluri de la Mihai Bravu (8,4 milioane euro) şi s-a ocupat de modernizarea parcurilor din Sectorul 3 (15 milioane euro). Tot firma lui Florea Diaconu s-a ocupat şi de reabilitarea străzilor din sectorul condus de Negoiţă, un contract de 23 milioane euro.

În mandatul lui Sorin Oprescu, DELTA ACM 93 nu a mai fost abonată la atât de multe contracte. Florea Diaconu mai are însă un aliat important în actuala administraţie. Se pare că directorul general al Administraţiei Străzilor, Alina Roman, fost secretar executiv al Organizaţiei de Tineret a PDL, cunoscută şi ca „blonda de la străzi”, nu i-a uitat pe prietenii partidului şi pe colegii de la Organizaţia de Tineret, atribuind asocierii conduse de DELTA ACM 93 un contract de 57 milioane euro. Alina Roman a ocupat şi funcţia de director economic al Administraţiei Străzilor în mandatul Videanu, când semna toate documentele de plată şi toate contractele atribuite.

Prietenă a PDL este şi cea de-a doua firmă din asociere: SC EUROVIA CONSTRUCT INTERNATIONAL. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Eurovia Construct International SA este Dănuţ Cazacu, soţul fostei senatoare PDL, Cornelia Cazacu.

Contracte de 412 milioane euro pentru întreţinerea străzilor

Aceasta este însă doar unul din episoadele „borduriadei” care se desfăşoară în acest sfârşit de vară pe străzile Capitalei. Se schimbă bordurile şi pe Bd. Timişoara şi pe str. Valea Cascadelor din Sectorul 6. De altfel, Aministraţia Străzilor a încheiat în total şase acorduri-cadru în valoare de 412 milioane euro, pentru întreţinerea străzilor din Capitală pe o perioadă de patru ani. Unul dintre contracte a fost câştigat de Asocierea condusă de DELTA ACM 93. Alte patru contracte au fost obţinute de alţi clienţi fideli ai municipalităţii şi ai PDL: SC TEHNOLOGICA RADION SRL şi SC EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL. Mai exact, prima este lider de proiect în cazul a două contracte în valoare totală de 151 milioane euro. Cea de-a doua, EURO CONSTRUCT TRADING 98, conduce alte două proiecte în valoare de 146 milioane euro.

SC TEHNOLOGICA RADION SRL este firma lui Theodor Barna, un sponsor al PSD până în 2004, devenită apoi apropiată a PDL, după ce acest partid a ajuns la putere şi, mai ales, la conducerea Primăriei Capitalei. Societatea este abonată la contractele din Sectorul 3, iar presa a scris că este apropiată de Liviu Negoiţă.

EURO CONSTRUCT TRADING 98 este deţinută de Dan Besciu şi Sorin Vulpescu. Cei doi au deţinut şi restaurantul Golden Blitz, frecventat, înainte de a fi demolat, de Traian Băsescu şi de pedelişti.

Cele două societăţi au deja în derulare cu Primăria Capitalei un contract de 130 milioane euro pentru realizarea Penetraţiei Splaiul Independenţei – Ciurel -A1. Euro Construct Trading ’98 în asociere italienii de la Astaldi SpA a obţinut şi contractul de 15 milioane euro pentru realizarea Pasajului pietonal subteran de la Piaţa Romană.

Firma lui Videanu livrează piatra cubică şi bordurile pentru refacerea unor străzi din Bucureşti

SC Tehnologica Radion mai are cu Administraţia Străzilor un contract pentru proiectarea şi reabilitarea sistemului rutier a străzilor Mircea Eliade, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle şi Bulevardul Prezan. Contractul implică şi reabilitarea a şase bretele de pe Bulevardul Aviatorilor. Pentru reabiltarea acestor bretele, firma Tehnologica Radion a încheiat un contract cu Titan Mar, firmă la care este acţionar Adriean Videanu. Un procent de circa 10% din valoarea contractului va fi atribuit firmei Titan Mar.

SC Tehnologica Radion a mai primit de la Administraţia Străzilor şi contracte pentru montarea de indicatoare rutiere în valoare de aproximativ 1,3 milioane de euro. De asemenea, a încheiat un acord cadru, în februarie 2010, pentru repararea străzilor din toate sectoarele, iar în 2009 a primit un contract pentru reabilitarea pasajului Lujerului. În total, pentru reabilitarea infrastructurii în Bucuresti, de la începutul lui 2009, SC Tehnologica Radion a încasat de la Administraţia Străzilor aproximativ 80 de milioane de euro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button