Pistele ilegale de bicicliști de 10 milioane €, cercetate de Curtea de Conturi

de:
18 mart. 2013
0 Afișari
Pistele ilegale de bicicliști de 10 milioane €, cercetate de Curtea de Conturi

Pistele de biciclete s-au dovedit în ultimii ani total nefuncţionale, fiind blocate de maşini parcate, standuri de ziare, staţii de RATB, stâlpi sau panouri publicitare, iar câteva dintre piste au fost chiar desfiinţate de Poliţia Rutieră în urmă cu câteva luni.

Începând din 2008, Primăria Capitalei a investit, prin Administraţia Străzilor, peste 10 milioane de euro în cele aproximativ 40 de tronsoane de piste pentru biciclişti, existente în acest moment pe trotuarele din Capitală. Proiectul a fost vehement contestat, încă de pe atunci, de comunitatea bicicliştilor bucureşteni, de asociaţii non-guvernamentale dar şi de Brigada Rutieră, pe motiv că nu respectă prevederile Codului Rutier şi pun în pericol siguranţa pietonilor şi a bicicliştilor.

„Prin semnarea documentului de recepție a pistelor, Administrația Străzilor București (ASB) a acoperit greșelile de proiectare și pe cele de constructie, aprobând astfel plata ilegală a pistelor periculoase din București”- declara Marian Ivan, membru fondator OPTAR

Licitaţiile pentru proiectare, consultanţă, amenajarea şi semaforizarea pistelor devenite oficial impracticabile au fost câştigate de firmele Septembrie Consulting SRL, asocierea SC UTI Traffic Management SA & SC Dumava Semnalizare SRL şi asocierea Marcatin SA & Vesta Investments SRL & Marca Plast SA.

Curtea de Conturi a anunțat, în cele din urmă, în luna decembrie, asociația OPTAR, că va verifica afacerea pistelor de biciclete, scrie Marian Ivan, pe blogul său de la adevărul.ro. Totuși, auditul la Administrația Străzilor București, condusă de Alina Roman, va avea loc de-abia în lunile iunie-iulie 2013, ceea ce înseamnă că vom afla, cel mai probabil, rezultatele acestui audit de-abia în 2015. Răspunsul Curții de Conturi îl puteți consulta aici. 

Primăria Municipiului București nu a luat, până acum, nicio măsură în privinta pistelor trasate ilegal și a banilor cheltuiți degeaba, mai scrie Marian Ivan: „Primarul oraşului, şeful ASB, refuză să cerceteze ilegalităţile comise. De asemenea, refuză să înceapă procedurile de recuperare a pagubelor comise, aşa cum prevede legea în astfel de cazuri. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a refuzat constituirea unei comisii de control care să verifice modul în care s-au cheltuit banii pentru pistele ilegale. Deasemenea, s-a refuzat asociaţiei OPTAR dreptul de a prezenta situaţia în faţa Consiliului.”

Acum, primarul general Sorin Oprescu a anunțat din nou că vrea să traseze pistele de biciclete pe trotuare, fapt ce a indignat bicicliștii, care au anunțat un protest masiv în București.

Cookies