„Blocul Rotund” din București și povestea sa. De ce atât de mare și… rotund?

În marea de dreptunghiuri de beton lăsate în urmă în București de regimul comunist s-a găsit unul care să fie el „mai rotund”. Și chiar așa i-a rămas numele, „Blocul Rotund” din cartierul Militari a rămas de-a lungul anilor cunoscut drept unul dintre blocurile cu un aspect unic, care a fost gândit probabil să fie punctul de referință al zonei Lujerului, atât prin formă, cât și prin mărimea sa, fiind ridicat într-o perioadă în care regimul avea nevoie de cât mai multe locuințe pentru clasa muncitoare. La prima vedere seamănă o pânză de vapor (sau o frânghie foarte mare cu cearșafuri), și dacă faci niște (mulți) pași în spate (și poate-ți acoperi măcar un ochi) chiar și cu sediul Parlamentului European din Strasbourg. 

Unul dintre cele mai cunoscute și unice blocuri din Bucureștiul comunist este „Blocul Rotund”, situat în Sectorul 6, mai exact în Cartierul Militari, zona Piața Lujerului. N-ai cum să-l ratezi, e de departe cea mai mare clădire din intersecție de la Lujerului, și are un aspect complet diferit de majoritatea blocurilor gri din oraș. Prin urmare, în acest articol vă vom prezenta o scurtă istorie a acestui bloc-reper din Sectorul 6.

„Blocul Rotund” din București și povestea sa

Istoria „Blocului Rotund” începe la finalul anilor ’70, fiind realizat între anii 1977 și 1978, după planurile arhitecților Dumitru Aurel Bădescu și Ana Braniște. Pentru a înțelege mai bine apariția sa, o să ne uităm la contextul economic și social din Bucureștiul acelor ani.

Înainte de toate, sfârșitul anilor ’70 a reprezentat în Bucureștiul lui Nicolae Ceaușescu o perioadă în care au fost construite multe blocuri-turn sau blocuri de mari dimensiuni, gândite special pentru a găzdui cât mai multe locuințe posibil pentru populația de la acea vreme. De asemenea, întregul cartier Militari a reprezentat în perioada regimului comunist o zonă de interes maxim pentru autorități când vine vorba de construirea de blocuri noi, aici având loc una din cele mai ample dezvoltări din București. Au apărut o mulțime de ansambluri de blocuri rezidențiale gândite pentru clasa muncitoare și pentru familiile acestora. Nu degeaba cartiere precum Militari sau Titan au primit în popor porecla de „cartiere-dormitor”, fiind caracterizate de numărul mare de blocuri de locuit.

Mai apoi, pe lângă nevoia de cât mai multe locuințe pentru muncitorime, în 1978 Bucureștiul era abia la un an după devastatorul cutremur din martie 1977, astfel nevoia de clădiri care să poată găzdui cât mai multe apartamente era cu atât mai mare. 

Un alt argument pentru dimensiunea sa și pentru caracterul impunător este chiar faptul că la acea vreme cartierul Militari era în plină expansiune, iar „Blocului Rotund” a fost gândit de la început pentru a fi atracția principală a Pieței Lujerului.

Blocul Rotund și arhitectura sa

Construcția este concepută sub forma unui semicerc amplu, o curbură calculată ce oferă o perspectivă spectaculoasă în acest colț de București. Fațadele sunt ritmate de balcoane modulare, iar repetiția ferestrelor și a volumelor accentuează geometria clădirii.

Deși nu există date publice complete despre structura tehnică, este foarte probabil ca blocul să fi fost construit din elemente prefabricate din beton armat, adaptate special la forma curbată, o provocare constructivă considerabilă pentru acea perioadă. Designul minimalist, lipsit de ornamentație, este specific curentului modernist socialist, în care forma și funcția erau prioritare în fața decorului.

Blocul are sute de apartamente dispuse radial, ceea ce înseamnă că fiecare locuință are o orientare ușor diferită, oferind o perspectivă variată asupra cartierului. Curba clădirii creează și o micro-piațetă interioară, un spațiu semiînchis care odinioară era gândit să funcționeze ca zonă de interacțiune între locatari.

Blocul Rotund este considerat un exemplu rar de variație în arhitectura locuinței colective comuniste. Într-o epocă dominată de standardizare și construcții repetitive, această clădire dovedea că și în cadrul rigid al planificării socialiste existau arhitecți dispuși să experimenteze. Dumitru Aurel Bădescu, arhitectul principal, a reușit să introducă o notă de expresivitate urbană printr-o formă care atrage atenția și astăzi.

De-a lungul timpului, Blocul Rotund a devenit un reper vizual al cartierului. Locuitorii din zonă îl folosesc ca punct de orientare, iar pentru pasionații de arhitectură și urbanism, el reprezintă o piesă de studiu, o îmbinare între raționalismul socialist și o abordare plastică mai liberă.