Blocul Gioconda, cândva cel mai înalt din București, și fabuloasa poveste a locului cu 300 de ani de istorie. Acolo a fost un Palat domnesc. De ce a fost demolat
Blocul Gioconda, cândva cel mai înalt din București, și fabuloasa poveste a locului cu 300 de ani de istorie. Acolo a fost un Palat domnesc. De ce a fost demolat | În imagine blocul Gioconda văzut dinspre Calea Victoriei. Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
În anii ’60, Blocul Gioconda era cea mai înaltă clădire din București, fiind detronat în 1970 de construirea hotelului Intercontinental. Locul din Piața Națiunilor Unite pe care a fost ridicat Blocul Turn, mândria regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej, are însă o istorie foarte veche, documentată, pe cât de prețioasă, pe atât de neștiută.
Blocul Gioconda fără reclame, ipostază extrem de rară. Foto credit: Denise Fătulescu, bucurestiulmeudrag.ro.
Pe locul unde se află azi Blocul Turn Gioconda a fost Palatul Cantacuzino Brâncoveanu, demolat în martie 1912 ca să fie ridicat Palatul Senatului, “Capitoliul Bucureștilor” niciodată terminat
Nimic din configurația de acum a Pieței Națiunilor Unite nu amintește lungului șir de automobiliști, care se scurg zi și noapte pe malul Dâmboviței, de perioadele de glorie ale acestui vechi pământ bucureștean din mahalaua Sfinții Apostoli.
Fațada modernistă a Blocului Gioconda, placată cu cărămidă aparentă, cu parapetele balcoanelor din sticlă colorată aidoma celor a hotelurilor de pe Litoral, este mereu acoperită de mesh-uri publicitare gigantice.
Fântâna arteziană nu funcționează și doar statuia nefericitului George Em. Lahovary veghează locul. George Em. Lahovary, ziarist conservator, a fost ucis în duel la 29 noiembrie 1897 de Nicolae Filipescu, primar al Bucureștilor, chiar în zona unde se află bustul său cu cișmea. Monumentul a fost amplasat în parcul din fața blocului Gioconda în toamna lui 2007.
Bustul cu cișmea al lui George Emanuel Lahovari, ucis în duel de Nicolae Filipescu. Foto: Antoaneta Dohotariu.
Blocul Gioconda oferă un capăt de perspectivă când era privit dinspre Calea Victoriei. Pe măsură ce te apropii de Dâmbovița, clădirea parcă tot crește
O carte foarte frumoasă și profund documentată recuperează întreaga istorie a locului: “Amintirile Bucureștilor. Povestea Giocondei de pe malul Dâmboviței”, semnată de Dan Roșca și publicată de editura Vremea, 2025, în Colecția Planeta București.
În anul 2017, Dan Roșca a fost distins de Academia Română cu Meritul Academic pentru lucrările sale. Scriitorul este un pasionat cercetător al istoriei și culturii Bucureștilor.
Un loc cu o istorie de 300 de ani. În imagine fundațiile Palatului Senatului, proiect a cărui finalizare a fost amânată cu zecile de ani. Foto credit: Bucureștiul Uitat, Cornel Dușescu, Cristian Bulfon.
“Amețitoarele metamorfoze” ale unui loc istoric. Unde s-a ridicat blocul Gioconda a fost palat princiar, șantier nesfârșit al Palatului Senatului, școală de hoți, cinematograful Gioconda și grădină de vară
Dan Roșca în volum: Să trecem scurt în revistă amețitoarele metamorfoze pe care le suferise, în două secole și jumătate, acest loc: reședință boierească (și chiar domnească), casă de oaspeți, magazin de mașini agricole, atelier de sculptură, institut medical, din nou palat princiar, apoi într-o altă ipostază, șantier al palatului Senatului, sălaș pentru vagabonzi, cerșetori și hoți, pavilion expozițional, librărie, sală de spectacole și conferințe, grădină de vara, magazin de automobile, sala pentru competițiile sportive, sediul unei firme de transport, birou de copiat acte, garaj, teren de fotbal improvizat. (“Amintirile Bucureștilor. Povestea Giocondei de pe malul Dâmboviței”, pg. 202).
Un loc cu o istorie de 300 de ani. În imagine fundațiile Palatului Senatului, proiect a cărui finalizare a fost amânată cu zecile de ani. Foto credit: Bucureștiul Uitat, Cornel Dușescu, Cristian Bulfon.
Emanuel Bădescu în prefața volumului: Dan Roșca a pus sub lupă un cartier, iar la microscop, destinul unei clădiri din acest cartier: Palatul Cantacuzino-Brâncoveanu. Cu bine cunoscuta-i acribie, îl prezintă de la apariție până la demolare, și de-a lungul existenței sale îi trece în revistă stăpânii, apoi locuitorii ocazionali. Rezultatul este stupefiant prin detalii puțin ori deloc cunoscute.
Pe locul blocului Gioconda a fost odată un palat domnesc. Un loc cu o istorie de 300 de ani. Foto credit: Bucureștiul Uitat, Cornel Dușescu, Cristian Bulfon.
“Amintirile Bucureștilor. Povestea Giocondei de pe malul Dâmboviței”, invitație la o călătorie în timp
Dan Roșca în volum: Acel loc de pe malul Dâmboviței are o istorie bine documentată de peste trei secole și poartă încă urmele pașilor unor persoane care s-au aflat, la timpul lor, la vârful societății noastre: domnitori, doamnele și domnițele lor, prinți și prințese, prințișori, regi, regine, mitropoliți, miniștri și prim-miniștri, oameni de știință de renume mondial și artiști celebri. (“Amintirile Bucureștilor. Povestea Giocondei de pe malul Dâmboviței”, pg. 223).
Foto: Antoaneta Dohotariu.
În 1708, pe vremea când Bucureștii numărau 20.000 de suflete, Spătarul Toma Cantacuzino își ridica “o casă boierească asemeni unui palat”
Povestea Giocondei de pe malul Dâmboviței începe în mahalaua Bisericii Sfinții Apostoli. Dan Roșca ne invită să închidem ochii spre a ne duce în trecut cu mai bine de trei secole.
La început a fost palatul ridicat de Spătarul Toma Cantacuzino în timpul domniei lui Constantin Vodă Brâncoveanu.
Dan Roșca în volum: Dâmbovița pe vremea aceea: “Malurile ei nu erau deopotrivă de înalte, iar palatul lui Toma era clădit pe unul din acei pinteni de deal. Atunci, orașul era mult mai mic decât îl știm noi. El se întindea cât actuala zonă centrală, dar, chiar și așa, avea “o suprafață disproporționat de mare față de numărul locuitorilor- care avea circa 20.000 de suflete-, întrucât casele erau rare, fiind despărțite de vaste spații neconstruite, pe care se practica agricultura, în grădini, livezi și vii”. (pg.21).
Palatul Cantacuzino-Brâncoveanu în ultimii săi ani de viață. Foto credit: Bucureștiul Uitat, Cornel Dușescu, Cristian Bulfon.
După trădarea lui Toma Cantacuzino, palatul a fost confiscat de Vodă Brâncoveanu și dăruit “coconilor” săi
Toma Cantacuzino nu s-a bucurat mult de palat. Provocând un mare necaz lui Vodă Brâncoveanu, acesta i l-a confiscat împreună cu toate moșiile pe care le avea prin țară. “Toma Slugerul nu se astâmpără, ci, umblă turburând lucrurile împotriva Mariei Sale, intrându-i în cap fumuri și fandacsii de domnie.. turbat, făcând mari și nesocotite cheltuieli, păgubind țara”. (Sursa: “Amintirile Bucureștilor. Povestea Giocondei de pe malul Dâmboviței”, pg. 23).
“Potrivit unor surse, Constantin Brâncoveanu a fost ridicat de trimișii Sultanului din acest palat”. Domnitorul a fost dus la Constantinopol unde a fost decapitat
După ce marele spătar Toma a trădat și a fugit la ruși, Brâncoveanu a dăruit palatul fiilor săi mai mici iar “uriașa casă a devenit palatul coconilor”. Constantin Brâncoveanu a fost mazilit în primăvara anului 1714 și dus la Constantinopol, împreună cu coconii, unde au fost decapitați.
Palatul fost apoi stăpânit de Nicolae Brâncoveanu, vtori-spătar apoi mare comis, mare paharnic, mare logofăt, mare vistier și ban al Craiovei. Apoi de Vodă Bibescu, care a lăsat casa moștenire fiului său, principele George Bibescu-fiul, în ultimii ani de existență ai clădirii proprietar fiind George Valentin Bibescu.
Dan Roșca în volum: Cândva, în perioada 1855-1871, clădirea de pe malul Dâmboviței a suferit transformări radicale, pierzându-și forma complicată de poligon concav, specifică vechilor reședințe boierești. După reconstrucție, clădirea a căpătat “o arhitectură foarte sobră, cu oarecare caracter clasic, cu parter înalt, cu etaj având 13 ferestre la fațadă, cele trei mediane de la etaj fiind încadrate de patru coloane rotunde, sprijinite pe un ieșind de zidărie”. (Capitolul “Palatul în ultimele decenii de existență”, pg. 65).
Palatul Senatului, grandios proiect menit să înfrumusețeze Bucureștiul, început în 1912 și niciodată isprăvit. Edificiul semăna cu Capitoliul american și urma să fie terminat în 1916
Construirea Palatului Senatului din Piața Senatului ( apoi Piața Splaiului și Piața Națiunilor Unite), a fost începută după planurile arhitecților Ernest Doneaud și Dimitrie Maimarolu, câștigătorii concursului de arhitectură. În timpul Primului Război Mondial șantierul a fost oprit, în 1929 au început din nou lucrările iar la începutul anilor ’30 au fost iarăși sistate din lipsă de fonduri.
Dan Roșca în volum: Eșecul construirii palatului Senatului nu reprezenta un caz unic. De exemplu, nici Primăria Capitalei, nici Ministerul Justiției și Ministerul de Finanțe nu au – iar unele din ele nici nu au avut vreodată- localuri construite numai pentru ele, funcționând în clădiri care inițial avuseseră altă destinație.
Foto credit: Asociația Istoria Artei apud Bucureștiul Uitat.
În august 1959, Informația Bucureștiului își anunța cititorii că, în cel mai scurt timp, în Piața Splaiului-acesta era noul nume pe care îl primise spațiul generos de pe malul Dâmboviței-, pe locul vechii clădiri ce găzduise Cinematograful Gioconda, teatrul și sala pentru competiții sportive, va începe construirea unui ansamblu alcătuit din patru blocuri de locuințe.
Clădirea centrală avea să fie un gigantic bloc-turn cu 17 etaje, iar cele patru imobile urmau să adăpostească, în total, peste 300 de familii. Niște blocuri “pe ruinele unor temelii masive și abandonate”. Cine ar fi crezut?
Dan Roșca în volum: Planurile viitoarei construcții -pentru realizarea căreia s-au folosit tehnologii inovative și moderne, cum ar fi instalațiile pneumatice pentru urcarea betonului la înălțimi de zeci de metri-, au fost întocmite de inginerii și arhitecții de la Institutul Proiect București. Ei au denumit acel ansamblu de clădiri Gioconda: “Numele nu era nou, l-au preluat de la un cinematograf improvizat în trecut pe aceleași temelii”, explica cititorilor un ziarist.
“Deși, conform proiectului, complexul de locuințe Gioconda era alcătuit din patru clădiri, cele trei blocuri laterale erau mai scunde (cu 6 niveluri) și erau situate, în forma unui careu deschis spre Dâmbovița, în jurul celui înalt, care în total avea 19 niveluri și o înălțime de circa 60 m”
Dan Roșca în volum: La parterul imobilelor erau prevăzute încăperi pentru 11 magazine. Totodată, Piața Splaiului urma să fie înfrumusețată cu ample spații verzi-ce trebuiau să se întindă, păstrând neatinsă Biserica Sf. Spiridon Vechi, și pe locul fostei Administrații Financiare și al Teatrului de Operetă, condamnate la demolare-, având în centru o fântână arteziană.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Fântâna arteziană, înconjurată de un spațiu verde circular și atent îngrijit, a fost construită chiar în mijlocul planșeului de beton pus peste Dâmbovița, și ea a rămas acolo, ocolită de mașinile ce traversau apa, două decenii și jumătate”
Dan Roșca în volum: Lucrările, încredințate Întreprinderii de construcții montaj nr. 2, au început de îndată. În septembrie 1959 a fost demolată “toată șandramaua vechiului cinematograf Gioconda”- “o construcție șubredă deoarece amenința să se dărâme peste spectatori”, care atunci adăpostea, într-o aripa a ei, magazia de decoruri a Teatrului de Operetă, ce funcționase în locul Operetei pe Splai. (pg. 206).
Blocul Gioconda în 1961. Sursa imaginii: Mihai Popescu.
În timpul săpăturilor pentru consolidarea fundațiilor a fost descoperită o baie domnească din timpul lui Constantin Brâncoveanu
Dan Roșca în volum: Blocurile aveau să fie proiectate exact “pe temeliile proiectatului palat al Senatului de pe vremuri” și pe terenul fostei Grădini Gioconda.
Lucrările propriu-zise de construcție au fost un pic întârziate și de altceva: în timpul săpăturilor impuse de consolidarea fundațiilor ce trebuiau să susțină o structură colosală ca dimensiuni și greutate, în subsolul clădirii Senatului ce n-a mai fost isprăvită niciodată au ieșit la iveală rămășițele unei construcții circulare, ce era pardosită cu lespezi de piatră de mari dimensiuni, pe care unii arheologi au considerat-o a fi o baie, în stilul celor de acum câteva secole, iar alții au socotit-o un havuz, întrucât se afla pe locul unde fuseseră grădinile palatului.
Sursa imaginii din ziarele timpului: Bucureștiul Uitat, Cornel Dușescu, Cristian Bulfon.Piața Națiunilor Unite. Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Dan Roșca în volum: Cercetările-coordonate de Panait I. Panait, pe atunci muzeograf la Muzeul de Istorie a orașului București- au dus în final la concluzia că, după înfățișarea zidurilor, era vorba despre camera unei băi ce data din secolul al XVIII-lea.
Acea descoperire nu i-a mirat prea tare pe specialiști, întrucât ei știau că, încă de acum câteva veacuri, toate casele marilor boieri-la fel ca și Palatul Domnesc-erau prevăzute cu băi, iar palatul brâncovenesc, fiind amplasat chiar pe malul râului, ar fi putut beneficia foarte lesne de apa necesară igienei personale.
În imediata vecinătate a băii propriu-zise s-au descoperit resturile unui interesant sistem de alimentare cu apă, dar și ale unui cuptor pentru încălzirea sa. (pg. 206).
“Vestigiile vechii băi fuseseră descoperite încă din 1912, când se săpase pentru temeliile palatului Senatului iar acei constructori le lăsaseră neatinse acolo, în subsolul clădirii”
Dan Roșca în volum: În luna iunie 1960, constructorii au terminat de placat cu cărămidă aparentă fațada superioară, în iulie blocul “s-a dezbrăcat de schele”, iar în august specialiștii de la “Granitul” au început să aplice pe zidurile de la parter panourile de marmură fabricate de întreprindere.
Tot în august se planificase ca, spre sfârșitul anului, în noua clădire din Piața Splaiului să fie amenajată o bucătărie de bloc. La parterul blocului turn din Piața Palatului R.P.R și a celui de pe strada Rosetti existau deja asemenea bucătării populare.
Bucătăria populară oferea, pe baza unui abonament care costa doar 49 de lei pe săptămână, semipreparate (carne, zarzavaturi, gata porționate în coșuri de plastic) pentru gătit ciorbe, supe și borșuri așa încât “nu vă rămâne decât să le fierbeți acasă”.
În noaptea revelionului, la blocul turn din Piața Splaiului a cântat muzica, s-au ciocnit pahare de vin. În apartamentele din blocurile de contur locatarii au petrecut primul lor revelion în case noi. Funcționează instalația de încălzire, până la etajul 7 totul e gata, s-au montat obiectele electrice și sanitare, scria Informația Bucureștiului.
Dan Roșca în volum: În ianuarie 1961, se pregătea deschiderea, la parterul clădirii, a două magazine de galanterie pentru femei și bărbați, ca parte a unui nou complex comercial ce avea să cuprindă, între altele, și un magazin alimentar, unul de legume și fructe, unul de pâine și unul de carne.
Camerele blocului sunt foarte mici, aceasta se poate constata și din exterior, observând cât de apropiate sunt ferestrele, prin ziare apăreau anunțuri “schimb garsonieră frumoasă, Gioconda-Operetă-contra garsonieră tot centrală”.
În Blocul Gioconda s-a deschis un magazin cu autoservire, o florărie amenajată cu mult bun gust “întrucât avea montată o oglindă pe peretele central al încăperii” și o unitate a rețelei alimentare Gospodina.
În iunie 1964, în bloc s-a deschis magazinul Mercur, specializat în livrarea la domiciliu a alimentelor, pe baza de solicitări telefonice, “valoarea minimă a unei comenzi trebuia să fie de 60 de lei”. Toate finisările exterioare s-au încheiat în august 1961.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Un ziarist aprecia că blocul-turn este atât de înalt, încât “cerbul carpatin s-ar simți foarte bine pe culmile lui, iar vulturul pleșuv s-ar crede pe crestele temerare ale Retezatului”
Farmecul noii Gioconde constă nu numai în silueta sa zveltă și în vestmântul de cărămidă ivorie, ci și în perspectiva urbanistică pe care o creează acestui colț al orașului, scriau ziarele.
Concursul organizat în 1965 de Informația Bucureștiului pentru cea mai reușită fotografie cu realizările ultimilor ani în orașul nostru a fost câștigat de cea reprezentând blocul turn Gioconda.
Descoperiți cartea și veți afla întreaga și fascinanta poveste a Palatului Cantacuzino-Brâncoveanu și a blocului Gioconda, reper al Bucureștiului.
Emanuel Bădescu în prefață: Dan Roșca nu enumeră pur și simplu, ci investighează ca un detectiv, palatul Cantacuzino-Brâncoveanu fiind privit din perspectiva unei ființe care are parte de bucurii și disperări, însănătoșiri după boli grele și o bătrânețe plină de griji, urmată de un deces lipsit de glorie, mormânt fiindu-i trecerea în anonimat.
Înclin să cred că a fost ucis de absența recunoștinței față de trecut a bucureștenilor, că restaurat ar fi putut să ne bucure și astăzi cu prezența sa în peisajul mult prea eclectic al Capitalei.
Trecutul a fost șters, ca și cum nu ar fi existat niciodată. Din fericire, i-a făcut dreptate Dan Roșca, înviindu-l în detalii pe care numai el știe să le aducă la lumină și să le pună laolaltă cu meticulozitate de grămătic, în această “poveste a Giocondei de la malul Dâmboviței”.
„Blocul Gioconda” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici: