Blocul de sterilizare al Spitalului Colțea din București este defect de o săptămână. Instrumentele sunt trimise cu ambulanța și sterilizate la Spitalul Cantacuzino. Managerul spitalului spune care este situația, de fapt, cu stația de sterilizare.
„Ne trezim că se termină zilnic instrumentarul, blocul de sterilizare este esenţial pentru orice spital”, declară unul dintre medicii Spitalului Colțea.
Managerul spitalului spune că staţia de sterilizare este veche, are peste 10 ani şi că piesele necesare vor ajunge în 3-6 săptămâni.
„Am făcut cereri pentru reînnoirea aparaturii, dumnealor de unde să ne dea, acesta este bugetul, nu este vina ASSMB”, justifică managerul Spitalului Colțea, potrivit News.ro.
Dr. Marian Stamate, medic primar la Spitalul Clinic Colţea, cel mai vechi spital din București, situat la kilometrul 0 şi aflat în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a explicat pentru sursa citată care este situaţia actuală a blocului de sterilizare al unităţii sanitare, situat în vecinătatea celor 5 blocuri operatorii care există în spital.
Blocul de sterilizare este stricat de o săptămână, iar halatele medicilor şi instrumentarul folosit la operaţii sunt trimise la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino cu ambulanţa Spitalului Colţea, zilnic.
De asemenea, potrivit medicului Stamate, la Spitalul Colţea există o serie întreagă de probleme încă nerezolvate. CT-ul spitalului este stricat de anul trecut, aparatul cu care se făceau colonoscopii s-a defectat şi el, şi, în plus, ATI-ul principal al spitalului stă gol de săptămâna trecută, de când nu mai există aici niciun pacient cu Covid 19. Acesta va putea fi folosit pentru pacienţii cu alte afecţiuni după un aviz care trebuie să vină de la DSP Bucureşti.
„Sterilizarea instrumentelor la Cantacuzino este o soluţie de avarie, ne trezim că se termină zilnic instrumentarul”, spune medicul Marian Stamate.
„Nu este un aparat, este un întreg bloc de sterilizare pe care îl avem, desemnat, delimitat ca atare, cu personal delimitat special, este un department al spitalului Sterilizarea. Este esenţial, şi nu doar pentru un spital mic sau mare, ci pentru orice unitate sanitară, pentru că nu poţi să ai instrumente sterile şi nu poţi să execuţi nici consulturi, darămite intervenţii chirurgicale aşa cum ar trebui, se sterilizează halatele personalului care intră în sala de operaţie, materialul moale, câmpurile operatorii, sunt o grămadă de instrumente, echipament medical, orice care vine în contact cu pacientul.
E o soluţie de avarie, spitalul nu putea să-şi oprească funcţionarea complet, numai că se resimte în activitatea de zi cu zi acest lucru, deoarece cantitatea de instrumente şi de material a scăzut, bănuiesc că sterilizarea de la Cantacuzino este programată pentru ei, nu poate să facă faţă la două spitale în acelaşi timp, apar zilnic tot felul de probleme, ne trezim că se termină zilnic instrumentarul, ceea ce înainte nu se întâmpla, asistentele sunt şi ele destul de stresate pentru că au nişte ore până la care trebuie să facă împachetarea tuturor materialelor de sterilizat pentru că trebuie să plece maşina cu ele la Cantacuzino, sunt nişte restricţii importante în activitate. Dacă ar fi fost executată mentenanţa la timp nu s-ar fi ajuns aici”, a explicat pentru News.ro medicul Marian Stamate.
Spitalul Colțea nu mai are aparat de colonoscopie, extrem de util pentru mulți pacienți. În momentul în care funcționa, programările se făceau pe termen lung, iar medicii erau nevoiți să prelungească internările pacienților astfel încât aceştia să poată face această investigaţie.
„Nu mai avem nici aparat de colonoscopie, şi aşa se făceau extrem de restrictiv, doar pentru pacienţii internaţi, cu programări destul de lungi, ceea ce ne obliga să ţinem pacienţii din restul secţiilor, pentru că această colonoscopie este făcută de colegii de la chirurgie generală, şi noi cei din celelalte secţii trebuia uneori să ţinem pacienţii destul de mult pe pat pentru a efectua astfel de investigaţii endoscopice. Ele se făceau cu programare, dacă ar fi un număr de endoscoape şi colonoscoape suficiente, nu am fi nevoiţi să prelungim artificial nici rata de spitalizare a pacientului, au fost situaţii în care am prelungit internările pentru ca pacienţii să facă aceste investigaţii, acum nu mai este cazul că nu mai merge.
RMN nu am avut niciodată, CT-ul e stricat de anul trecut, şi oricum era un CT foarte vechi asupra rezultatelor căruia colegii radiologi ridicau dubii frecvente de execuţie şi interpretare, acum s-a stricat de tot şi nu mai trebuie să ţinem pacienţii ca să efectueze CT-uri”, a declarat dr. Stamate.
Niciun pacient cu COVID-19 nu mai este internat în ATI-ul principal al spitalului, acesta rămânând gol. Medicii așteaptă un aviz de la DSP pentru a putea interna pacienţi cu diferite afecţiuni care au fost operaţi.
„Valul de Covid s-a dus, numai că spitalul Colţea figurează în continuare ca spital Covid la DSP, cu ATI-ul principal, cu ATI-ul mare noi stăm gol, nu mai e niciun pacient în momentul de faţă, dar nu s-a primit ordinul DSP-ului de a dezactiva acest ATI şi toate circuitele spitalului care au fost afectate Covid.
Deci la ora actuală, noi nu avem niciun pacient Covid, dar suntem spital Covid şi cu activitatea impactată în mod particular de această situaţie şi în mod absurd. Pacienţii au început să vină, dar degeaba, pentru că noi suntem cu spitalul amputat în momentul de faţă. De săptămâna trecută, nu mai este în ATI niciun pacient cu Covid”, a spus medicul Marian Stamate pentru sursa citată.
Potrivit Dr. Stamate, bolnavii care sunt operați sunt duşi în ATI 2 – este un ATI auxiliar, nou format, în timp ce ATI-ul principal, care este la acelaşi nivel cu blocul operator şi unde este normal să stea pacienţii în post-operator, este blocat.
Până o să sosească avizul din partea DSP, pacienții sunt duși într-o altă aripă a spitalului.
„În cazul în care se întâmplă o urgenţă în ATI este dificil de ajuns în blocul operator pentru rezolvarea urgenţelor imediate, şi pentru ORL, şi pentru chirurgie generală şi aşa mai departe, pentru că trebuie să parcurgi nişte holuri, trebuie să aştepţi nişte lifturi, timpul se prelungeşte, pe când, aşa, una două din ATI-ul central ajungeai în blocul operator, e o problemă absolut absurdă şi care impactează asupra vieţii pacienţilor, nu discutăm în alţi termeni”, a mai spus doctorul.
„Asta cu spitalul renovat e…afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul, leopardul e leşinat, în comă, neavând de niciunele ca să ne desfăşurăm activitatea. Colegii noştri de la Sighetul Marmaţiei au tot ce le trebuie, colonoscoape, CT, RMN şi aşa mai departe şi glumeau, spuneau ”Păi plecaţi din mijlocul Capitalei, de la kilometrul 0, veniţi la noi că la noi este mult mai bine decât la voi!”.
Au fost probleme la aprovizionarea cu mănuşi în cursul week-endului, halate, faci ce poţi pentru pacienţi, ştim şi simţim că am putea să facem mult mai mult dar nu avem cu ce, autorităţile nu se preocupă de finanţarea acestor lucruri, de sterilizare, etc “, a mai declarat medicul Marian Stamate.
Managerul Spitalului Colțea, Mircea Lupușoru, spune că stația de sterilizare este veche de peste 10 ani, iar piesele necesare trebuie importate și durează între 3 şi 6 săptămâni.
Spitalul Clinic Colțea urmează să primească aviz din partea DSP astfel încât să poată creşte numărul de paturi pentru pacienţii non-COVID, inclusiv în secţia principală de ATI, care în acest moment este goală. O echipă DSP a verificat unitatea sanitară, astfel încât să fie îndeplinite criteriile pentru acordarea acestui aviz.