ȘTIRI

Blanoz @Street Delivery

Blanoz a pornit la drum în noiembrie 2002 ca Blanoz Distruzos, un concept muzical elaborat de Ati şi Sultan. În scurt timp, iniţiativa s-a dezvoltat într-un proiect all-star-jam-session, cu prestaţii ce au inclus şi includ o sumedenie de artişti underground din aria hip-hop şi electro.

Au urmat apariţii memorabile, alături de invitaţi precum Dru Klein, Vexxatu Vexx, Pacha Man, RAKU sau MC Agent, atât în faţa microfonului cât şi în alte formule electro şi drum’n’bass.

Două înregistrări de studio şi-au croit drum către fani şi sunt, de atunci, disponibile gratuit pe internet. Reprezentaţia de la cea de-a doua ediţie Fanfest, pe 26 august 2005, a însemnat întâlnirea „accidentală” cu Mc Bean şi intrarea într-o nouă etapă a proiectului. Această formulă a înregistrat unele dintre cele mai apreciate piese Blanoz, precum Te Provoc sau Jumatate tu, Jumatate nu. Pentru aceasta din urmă, trupa realizează primul videoclip, beneficiind de o producţie excelentă şi de un impact pe măsură.

În acest moment, Blanoz a revenit la propriile rădăcini:

Ati de Chile – baterie

Sultan – clape, sintetizator, bass.

Blanoz  continuă să fie un proiect electro-acustic deschis la colaborări cu orice artist ce are un mesaj consistent de transmis publicului interesat de muzică bună. Fiecare guest-star îşi aduce contribuţia şi influenţa personală în jam-sessions, aşezând astfel fundaţia viitoarelor înregistrări şi producţii semnate Blanoz.

Anul acesta, Street Delivery are loc in perioada 10-12 iunie: “Inchidem strada pentru masini si o deschidem pentru oameni”.

Scena principala.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button