Un simpatic motănel, să-i zicem – previzibil – Blacky, este probabil cel mai patriot pisoi pe care l-am văzut prin București, căci poartă tricolorul la gât.
Necazul cu motănelul acesta este că a fugit de acasă și nu s-a mai întors de trei zile. De-atunci, pisoiul negru este căutat de stăpânii lui peste tot: pe stradă, prin cartier, pe internet.
Pisoiul s-a pierdut prin marele București, mai exact zona Biserica Sârbească, iar stăpânii lui, îngrijorați, au postat un apel la ajutor pe grupul de Facebook ,,Animale pierdute/găsite în București/Ilfov/Rpmânia”.
Bună, dragi iubitori de animale! Duminică seara a plecat și nu a mai venit acasă motănelul nostru, zona Biserica Sârbească. Este negru complet și la gât are o panglică tricoloră, iar la lăbuța dreaptă, față are o rană. Dacă îl găsiți sau vedeți vă rog să îmi scrieți mesaj.Vă mulțumesc!
Pisica neagră e, din timpuri pe care cu greu le mai dibuim, victima unui strașnic bad PR.
Unele persoane consideră că aduc noroc, dar altele, încă multe de tot, încă mai sunt convinse că aduc ghinion.
Au reprezentat simbolul prosperității, însă de majoritatea lumii au fost privite adevărate vrăjitoare, totul pornind de la blănița lor neagră.
Iată câteva lucruri interesante despre pisicile negre:
Poate vrei să citești și: