Bizara răbdare a bucureşteanului cu administraţia pe care şi-a dorit-o

de:
12 mai 2021
5334 afișări
Bizara răbdare a bucureşteanului cu administraţia pe care şi-a dorit-o
Cum am făcut Covid în loc să merg la Paris

Dacă te duci în primăvara asta prin parcuri, o să observi cu siguranţă că băncile sunt necurăţate, că nu prea s-a pus iarbă pe nicăieri, că sunt zone întregi care arată spre dezolant, ca să fiu politicoasă. 

Dacă te plimbi prin centru, cu siguranţă o să vezi pe alocuri cum nişte linii din acelea marcatoare sunt trasate ca vorba aceea #cefaceboulintimpcemerge, că nu prea ştiu cum să o parafrazez şi nici cum să descriu altfel ceea ce se vede pe Dorobanţi cel puţin.

Dacă stai la bloc, ştii sigur că promisiunea aia de a umplut campania cum că poţi să faci duş după 28 (septembrie, doh, adică după alegeri) nu s-a îndeplinit nici azi, când ne apropiem de 28 mai, ba mai mult deâct atât, toată iarna a fost frig, s-a făcut niţel prea cald când a fost cald şi afară, iar acum nu mai e nici apă caldă. 

Dacă ai mașină, știi sigur că:

  1. Nu s-a rezolvat nimic în trafic, ba dimpotrivă, acum că lumea începe să meargă iar pe la birouri, e mult mult mult mai horror decât înainte de pandemie; 
  2. Se parchează peste tot, fără emoţii, pe toate colţurile, se blochează toate intersecţiile, nu e panică, trecem noi şi peste asta;
  3. Gropi sunt din nou, mai multe şi mai frumoase şi mai eficiente 
  4. Iar sunt căpuşe şi ţânţari, iar pentru asta jur pe roşu că mi-e greu să înţeleg cum am putea să dăm vina tot pe Firea. (mai nou avem şi vulpi, dar despre asta în alt episod)

Au trecut aproape 8 luni de la alegeri şi, totuşi, nimeni nu e supără. Nimeni nu e deranjat de absenţa primarului din dezbaterea publică. A vorbit zilele acestea despre tramvaie, ok, înţeleg, sunt importante. Dar doar atât? Se prezumă, deduc, că face şi tace, dar atunci întrebarea e ce face, atunci când tace, dacă pentru mine, ca şi bucureştean, viaţa e de fapt mult mai complicată decât înainte?

Întreb sincer, ce aşteptăm de fapt? Bine, de fapt poate problema e că în continuare o grămadă dintre locuitorii vremelnici ai oraşului susţin că ei au venit aici ca să aibă de unde pleca şi că se întorc ei la ei acasă (nu se ştie unde şi când), aşa că nu se ataşează şi nu se implică. Ceea ce ar putea să fie ok, dacă provizoratul ăsta nu s-ar prelungi la infinit şi dacă nu ne-ar lăsa pe noi, ăia puţini, şi fără bani şi cu o administraţie din care nu înţelegem nimic. 

În timp ce așteptăm, să recapitulăm

Deci, să recapitulăm? Ce aşteptăm să se întâmple? Cum aşteptăm să se întâmple? Când aşteptăm să se întâmple? Care e treaba cu parcurile, de ce sunt aşa în paragină? În context, mă uit fascinată de ceva vreme pe planurile de viitor ale Parisului. Care planuri nu sunt doar de viitor, pentru că ele se şi întâmplă, aşa cum s-a anunţat, etapă cu etapă. De exemplu şi-a propus să devină cel mai verde oraş din Europa până în 2030. Şi nu e o treabă simplă, pentru că e un oraş cunoscut pentru marile sale bulevarde şi pentru marea de acoperişuri mai degrabă decât pentru zonele verzi, un oraş destul de rezistent la schimbare şi foarte mândru de imaginea sa deja consacrată, de ce să se obosească prea tare să se schimbe? Păi poate pentru că oamenilor de acolo pare că le pasă. La noi, aici, ataşamentul e pentru promisiunile electorale, nu pentru îndeplinirea lor.

Nota B365.ro: Până decideți ce facețeți cu răbdarea, cât o mai țineți, când, dacă și cum o pierdeți, mai citiți-o pe Maria, ajută mult:

 

Maria Coman
Cookies