Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, povestea de trei secole a lăcașului de cult unde este îngropat Anton Pann

Dacă te abați de la agitația din centrul Bucureștiuluii și intri pe strada Logofătul Udriște, ai toate șansele să treci pe lângă Biserica Sfântul Stelian – Lucaci fără să-ți dai seama câtă istorie stă, de fapt, în spatele zidurilor ei albe. Nu impresionează prin dimensiune sau prin ornamentele luxoase, deoarece farmecul ei vine mai degrabă din liniștea pe care o oferă comunității de aproape trei secole.

Un hram aparte și o istorie îndelungată și plină de evenimente. Cu aceste două argumente Biserica Sfântul Stelian – Lucaci se înscrie în rândul celor mai cunoscute și importante lăcașe de cult din București, în ciuda dimensiunii reduse.

Biserica Sfântul Stelian – Lucaci și începuturile ei

Povestea bisericii se leagă strâns de vechea mahala Lucaci, una dintre zonele de margine ale Bucureștilor de odinioară. Aici, printre grădini, case modeste și drumuri de pământ, oamenii și-au ridicat mai întâi o biserică de lemn. Ca multe altele din acea vreme, nu a rezistat prea mult trecerii anilor.

În 1736, lucrurile se schimbă pe aceste locuri. Mitropolitul Ștefan al Țării Românești ridică în mahalaua Lucaci loc o biserică de zid, solidă, menită să dureze. Tot atunci ajunge aici și un dar care va schimba pentru totdeauna identitatea lăcașului: un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Stelian.

Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor și un hram unic

Inițial, biserica a avut hramul Sfântului Nicolae, dar în timp, evlavia oamenilor s-a îndreptat tot mai mult către Sfântul Stelian, cunoscut drept ocrotitor al copiilor și al familiei. Astfel, biserica a devenit dintr-una mai degrabă de cartier, destinată comunității locale, într-una care este la căutare mai ales în rândul celor care doresc sănătatea copiilor sau care se confruntă cu probleme de sănătate.

Astăzi, biserica este cunoscută mai ales pentru acest hram și pentru faptul că este singura dintre bisericile din București că păstrează moaște ale Sfântului Stelian. Nu e de mirare că, mai ales la final de noiembrie, când este prăznuit sfântul, curtea se umple de părinți, bunici și copii, veniți cu emoții, rugăciuni și speranțe simple.

Cutremure, incendii și renașteri

Ca multe biserici vechi din București, nici Biserica Sfântul Stelian – Lucaci n-a avut o viață liniștită. Cutremurul din 1838 a afectat grav clădirea, iar câțiva ani mai târziu, în 1847, marele incendiu al orașului a ajuns și în această zonă. De fiecare dată, biserica a fost refăcută cu ajutorul comunității și al unor negustori macedoneni care au sprijinit reconstrucția.

Ultima mare încercare a venit în 1977, când cutremurul a distrus o bună parte din pictura veche. A urmat o amplă restaurare, iar în anii ’80 interiorul a fost repictat în stil neo-bizantin, în frescă, de pictorul Dumitru Bănică.

Ce vedem astăzi este, de fapt, rezultatul mai multor epoci suprapuse. Un fel de biserică „refăcută” de timp, dar niciodată ruptă de trecutul ei.

Arhitectura bisericii este simplă și sobră, cu influențe neoclasice discrete. Fațada albă, pridvorul cu coloane și frontonul liniștit par mai degrabă să te invite decât să te impresioneze. În interior, atmosfera e caldă, calmă, specifică bisericilor mici și intime. Credincioșii sunt ocrotiți dei graba orașului, iar spațiul pare gândit mai mult pentru rugăciunea omului obișnuit decât pentru fast sau grandoare.

Anton Pann și memoria culturală a locului

Un detaliu care leagă biserica de istoria culturală a orașului este prezența lui Anton Pann, compozitorul imnului României. Se spune că acesta a cântat aici în ultimii ani de viață și că este înmormântat în curtea bisericii. O cruce discretă amplasată în zidul bisericii amintește de prezența sa în istoria bisericii.