Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din București, un lăcaș de cult cu o poveste impresionantă

Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din București, un lăcaș de cult cu o poveste impresionantă
Sursa foto: sfandrei.ro

Aproape de „bucla” din cartierul Drumul Taberei, pe aleea Parva, găsim ascunsă între blocuri Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, o biserică cu importanță deosebită pentru locuitorii din cartier și cu o poveste impresionantă.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, o necesitate a comunității

În perioada regimului comunist, locuitorii din cartierul Drumul Taberei duceau lipsa bisericilor. Din cauza convingerilor ateiste ale comuniștilor, atunci când au construit acest cartier au omis și ridicarea de biserici în zonă. Astfel, credincioșii care s-au mutat în cartier călătoreau adesea distanțe mai mari până în alte cartiere sau în centrul Bucureștiului pentru a asista la slujba de Liturghie.

La scurt timp după revoluția din decembrie 1989, atât clerul cât și comunitatea a simțit nevoia construirii unui lăcaș de cult în zonă. La început, cât timp erau în derulare procedurile legale, credincioșii și părintele Nicolae Popescu s-au reunit într-o biserică mică de lemn, adusă de la Alba Iulia, locul de unde a fost transferat părintele Popescu. Însă aceasta era mică, neîncăpătoare, cu un altar de foarte mici dimensiuni, ce făcea dificilă desfășurarea slujbelor și a altor tradiții creștine.

Prin urmare, în data de 27 august 1993, Consiliul General al Municipiului București a pus la dispoziția Arhiepiscopiei Bucureștilor nu mai puțin de șase terenuri localizate în Sectoarele 3 și 6 (cele în care se aflau cele mai multe blocuri de apartamente ridicate înainte de 1989) pentru ridicarea de biserici noi.

Biserica a fost ridicată după modelul Bazilicii „Sfânta Sofia” din Constantinopol

În cele din urmă, în mai 1998, preafericitul Patriarh Teoctist și-a dat acordul și l-a binecuvântat pe preotul Nicolae Popescu pentru a construi biserica „Sfântul Apostol Andrei” pe o suprafață de 2.600 de metri pătrați pe aleea Parva.

Trei ani mai târziu, în primăvara anului 2001, a fost numit în parohie și cel de-al doilea preot, Corneanu Sorin, sosit tot de la Alba-Iulia. La scurt timp, în același an, după ce au fost obținute toate aprobările legale, a început în cele din urmă cu construcția noii biserici. Acest lucru i-a impresionat mult pe credincioșii care au primit cu mare bucurie vestea că vor avea în sfârșit o biserică în apropierea casei, deoarece lipsa unui lăcaș de cult îi făcea pe mulți să ia în calcul chiar mutarea din cartier.

Planul bisericii „Sfântul Apostol Andrei” a fost același plan executat întâi la Alba-Iulia la biserica „Sfânta Ecaterina”, biserică ridicată tot sub conducera preotului Nicolae Popescu. Proiectul lăcașului de cult a fost semnat de inginerul Constantin Rusca, arhitectul Datcu Florian și proiectantul Crişan Ioan. Între anii 2001 și 2008 a fost construită biserica, ale cărei cupole, balcoane, altar, naos, pronaos și pridvor au fost inspirate în mare măsură de Bazilica „Sfânta Sofia” din Constantinopol.

Pe data de 30 noiembrie 2007, de Sfântul Andrei, hramul acestei biserici, s-a binecuvântat acest lăcaș de cult pentru a se sluji aici. Ceremonia de binecuvântarea bisericii „Sfântul Apostol Andrei” a fost organizată de preasfințitul Sebastian Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Din punct de vedere al arhitecturii, biserica de pe aleea Parva folosește și spațiul pe verticală, grație balcoanelor.

Mai mult, interesant este faptul că la acest lăcaș pereții exteriori nu sunt sprijiniți prin contraforți, ca în cazul bisericilor cu o vechime mai mare, ci prin stâlpii interiori de la balcoane, care sunt legați la rândul lor prin placa de beton de zidul exterior, astfel că biserica „Sfântul Apostol Andrei” se bucură de o rezistență și o soliditate sporită.

Ce au în comun Templul din Ierusalim și biserica „Sfântul Apostol Andrei”

Interesant este că, din întâmplare, biserica „Sfântul Apostol Andrei” și Templul din Ierusalim au aceeași lungime, și anume 30 de metri, în timp ce lăcașul de cult de pe aleea Parva dispune de lățimea de 20 de metri și înălțimea de 25 de metri. Aici pot asista la slujbă peste 3.000 de credincioși, fiind una dintre cele mai mari biserici din București.

În anul 2008 a fost ridicată în curtea bisericii și casa Pastoral – Culturală, sub conducerea preotului paroh Sorin Corneanu. Aici funcționează în prezent Centrul Social Multifuncţional ”Sfântul Andrei”, care are ca scop organizarea de evenimente și cursuri cultural-artistice și profesionale în vederea ajutării și formării tinerilor și copiilor proveniți din medii defavorizate. Clădirea este, de asemenea, de dimensiuni mai mari, fiind realizată pe două etaje plus mansardă. De asemenea, la biserica „Sfântul Apostol Andrei” de pe aleea Parva, se organizează o cateheză tematică în fiecare duminică. De asemenea, preoții care slujesc se ocupă și de apariția buletinului parohial „Revista Ortodoxă Sfântul Andrei”.

Pictarea bisericii a fost încheiată după deschiderea acesteia către credincioși, lucrarea începând în martie 2011 și însumând nu mai puțin de 3500 de metri pătrați. Atât pictarea, cât și lăcașul de cult în sine au fost realizate în mare măsură din donațiile credincioșilor, precum și din sponsorizări sau ajutoare financiare venite de-a lungul anilor de la Primăria Sectorului 6.