Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, restaurată. Primăria Capitalei ar putea aloca 1,2 milioane lei

de:
20 iun. 2014
2 Afișari
Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, restaurată. Primăria Capitalei ar putea aloca 1,2 milioane lei

„Anul acesta se implinesc 300 de ani de la martirizarea Domnitorului Tarii Romanesti Constantin Brancoveanu impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si sfetnicul Ianache. Acest martiriu al Sfintilor Brancoveni 5-a petrecut la Constantinopol, in ziua de 15 august 1714, zi de praznuire a Adormirii Maicii Domnului, cand Sfantul Martir Constantin Brancoveanu implinea varsta de 60 de ani. La numai sase ani de la tragicul eveniment (iulie 1720), credincioasa Doamna Maria Brancoveanu, aducea, din Insula Halki, ramasitele pamantesti ale sotului ei si le depunea spre vesnica cinstire in ultima si singura ctitorie a Domnitorului martir, ramasa in Capitala Romaniei- Biserica Sfantul Gheorghe Nou. In ziua de 16 august 2014 va avea loc resfintirea bisericii dupa 307 ani de la ctitorirea sa de catre marele Voievod Constantin Brancoveanu, in ziua in care se implinesc 300 de ani de la martizarea sa si a fiilor sai”, se arata in cererea de finantare trimisa de parohia Sfantul Gheorghe Nou Primariei Capitalei.

Cele 1,2 milioane de lei vor fi folosite pentru finalizarea lucrarilor de restaurare a bisericii. „Parohia Sfantul Gheorghe Nou a intreprins, inca din anul 2008 numeroase lucrari de restaurare si infrumusetare a sfantului locas voievodal.Intrucat Parohia nu mai are posibilitatea sa sustina incheierea lucrarilor de restaurare proiectate, va rugam sa acordati un sprijin financiar in valoare de 1.200.000 lei absolut necesar continuarii si finalizarii la termen a lucrarilor aflate in derulare.In acest sens Vom prezenta proiecte si devize detaliate precum si acte justificative Administratiei Monumentelor si Patrimoniului Turistic din cadrul Primariei Generale a Capitalei”, se mai mentioneaza în scrisoarea Parohiei. 

Un proiect de hotărâre care prevede alocarea a 1,2 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii Sf. Gheorghe Nou din București  va fi supus votului Consiliului General al Municipiului București în ședința din 25 iunie. Banii vor fi alocați doar dacă aleșii locali vor aproba proiectul de hotărâre.

Cookies