Biserica Română rămâne neutră politic. BOR dezaprobă implicarea religiei în cursa prezidențială

de:
04 aug. 2014
0 Afișari
Biserica Română rămâne neutră politic. BOR dezaprobă implicarea religiei în cursa prezidențială

Biserica Ortodoxă Română (BOR) subliniază, într-un comunicat de luni, că are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoane, informează Mediafax.

În acelaşi comunicat remis de Patrarhie, BOR dezaprobă confruntarea politică motivată religios.

Patriarhia precizează că acest comunicat a fost remis după ce în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 au fost făcute referiri „nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale”.

În acest context, Patriarhia Română reaminteşte că BOR cooperează cu autorităţile de stat centrale şi locale pentru împlinirea binelui comun în societate şi are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale.

„Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credinţa sau convingerile religioase ale candidaţilor în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfăşoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstoreşte. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi”, se arată comunicatul BOR.

CITEȘTE ȘI: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Care sunt calitățile esențiale ale viitorului președinte al României

Potrivit Pariarhiei, priorităţile permanente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt „lucrarea pastoral-misionară în mijlocul poporului român, ajutorarea săracilor şi a bolnavilor, activităţi educaţionale şi culturale în beneficiul comunităţilor româneşti din ţară şi străinătate, iar în această perioadă ajutorarea familiilor sinistrate din Oltenia şi din alte zone ale ţării afectate de inundaţiile din ultimele săptămâni, iar nu implicarea politică”.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat în 29 iulie, la Craiova, în faţa Consiliului Naţional al partidului, reuniune în care şi-a anunţat public decizia de a candida la Preşedinţia României, că nu îşi doreşte să fie acuzat că este român sau ortodox în ţara sa.

„Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”, a spus Ponta.

Discursul premierului Ponta a provocat reacţii critice din direcţia adversarilor PSD.

Deputatul PNL Petre Roman a comentat tema religiei în discursul lui Victor Ponta de lansare a candidaturii la prezidenţiale, catalogând-o drept una „”foarte urâtă din toate punctele de vedere” şi menţionând că nu crede că îi va dăuna lui Klaus Iohannis în campania electorală.

Iar prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu i-a adresat lui Ponta o scrisoare deschisă, în care i-a transmis, „ca de la ortodox la ortodox”, că „nu e bine” să-şi facă „temă de campanie din religia unui posibil contracandidat”.

Cookies