Biserica „Manu Cavafu” din cartierul Tineretului, lăcașul de cult mic dintre blocuri ce a reușit să supraviețuiască

Dacă ai trecut vreodată pe Bd. Gheorghe Șincai, în zona Tineretului, sunt șanse mari să fi văzut, poate fără să-ți dai seama, o biserică ce pare „strânsă” între blocuri, ca un martor vechi care nu s-a lăsat scos din istorie și peisaj. Asta e Biserica Manu Cavafu, un lăcaș de secol XIX, cu o poveste legată de breaslă, cartier, cutremure, renovări și, inevitabil, transformările Bucureștiului. Oficial, parohia e înregistrată la adresa Bd. Gheorghe Șincai nr. 4, Sector 4, iar hramurile ei sunt Sfânta Treime și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.

Din istoricul ce se leagă de îndeletnicirile care au consacrat zona Tineretului – Timpuri Noi și mahalaua Manu Cavafu a rămas una dintre mărturiile unei povești de București care a fost șters de pe hartă și de pe străzi de urbanizarea și standardizarea adusă de regimul comunist. Această mărtuire este Biserica „Manu Cavafu”, un lăcaș de cult care a ajuns înconjurat de blocuri, și care a rămas fără casă parohială, de pildă.

De unde vine numele „Manu Cavafu”

„Manu Cavafu” nu e un nume inventat ca să rimeze și să sune bine, ci trimite la o persoană reală și la o ocupație care a definit această zonă a Bucureștiului: cavafii, adică negustori/meșteșugari legați de încălțăminte. În limbajul epocii, „cavaf” apare frecvent ca termen de breaslă. Istoric, biserica e legată de Manul „Cavaful”, descris ca șef (staroste) al breslei cavafilor. Mai important: datarea exactă a bisericii a devenit mai clară când a fost găsită o petiție către Mitropolit, prin care se cerea îngăduința de a ridica lăcașul.

Ctitori bisericiii apar ca Manea și Maria Cavafu, el fiind menționat drept staroste (într-o formulare) al pielarilor din mahalaua Broștenilor, iar biserica ar fi fost zidită „între anii 1815 și 1817”, în măsura în care se mai poate descifra pisania.

Biserica „Manu Cavafu”, mică și elegantă, ascunsă între blocuri

Chiar dacă e înconjurată azi de blocuri, biserica are o prezență foarte clară: are două turle, una deasupra naosului și una care funcționează ca turn-clopotniță deasupra pronaosului. Fațadele sunt simple, cu o cornișă clasică și un fronton pe latura vestică, unde apar panouri pictate cu sfinți. La interior, un element care îți atrage atenția e catapeteasma (iconostasul), menționată ca fiind din lemn sculptat și aurit.

Ca orice biserică iubită și „folosită”, apar refacerile și reparațiile

Un lăcaș viu evoluează odată cu trecerea timpului, se repară, se adaptează, mai ales într-un oraș ca Bucureștiul. Astfel, de-a lungul anilor sunt consemnate reparații în 1868, 1891, 1906, apoi refacerea picturii în 1929; urmate de reparații ample în 1949–1950 și în 1957.

De asemenea, în 1880 se construiește, cu acordul Primăriei, noul pridvor al bisericii, în timp ce în 1891 și 1907 se învelește acoperișul cu tablă și se spală și se retușează pictura interioară, respectiv curățarea interiorului și a pardoselii cu mozaic. În urmă cu aproape un secol a mai avut loc un set amplu de reparații, după cutremurul din 1940.

Nu în ultimul rând, în anii 1969 și 1970 se racordează biserica la rețeaua de gaze naturale, se refac instalații și au loc și lucrări de îngrijire a picturilor. Mai recent, în anul 2008, au loc lucrări la turle, acoperiș, tencuieli și pardoseli interioare.

Casa parohială a bisericii, clădire ridicată în anul 1930, nu mai există astăzi, fiind demolată în jurul anului 1985 pentru a face loc blocurilor care înconjoară astăzi lăcașul de cult.

Biserica de azi, parohie și monument istoric

În prezent, biserica funcționează ca parohie în Arhiepiscopia Bucureștilor, este monument istoric, cu cod LMI B-II-m-B-19755, iar în lista Arhiepiscopiei figurează cu numele Parohia Manu Cavafu, un final liniștit pentru o biserică de mahala cu începuturi în lumea breslei care a definit acest colț de București, și anume breasla cavafilor.