Țigănie a la Vanghelie: chiloţi şi reclame la Biroul de Relaţii cu Cetăţenii

Bucata din Centrul Capitalei, de la Piaţa Unirii, care revine Sectorului 5 din punct de vedere administrativ, arată ca un bâlci din provincie. Zeci de tarabe, pline cu chiloţi, sutiene, huse de telefon, mărgele sau ciorapi, de toate culorile şi mărimile, stau aliniate unele lângă altele de la Dâmboviţa până la baza Dealului Mitropoliei, la capatul liniei 32. Între ele, perfect cuprins în peisaj şi fără a face notă discordantă de ceea ce-i în jur, este şi unul dintre Birourile de Relaţii cu Cetăţenii ale Primăriei Sectorului 5. De multe ori este ascuns după tarabe, astfel încât uşa abia are loc să se deschidă, după cum arăta o fotografie publicată de portalul Gandul.info

Într-o zi de luni, la ora 16,  biroul are jaluzelele trase şi uşa ferecată cu cheia. Se aude doar un aparat de aer condiţionat, agăţat undeva pe partea stângă, care trage din greu înconjurat de căldura care a făcut să urce mercurul din termometre la 30 de grade Celsius. „N-are cum să fie abandonat”, te gândeşti la auzul zumzăitului instalaţiei de răcire. În geam, pe interior, sunt lipite câteva afişe: unul cu măsurile de care trebuie să ţină cont populaţia pe timp de caniculă iar altul cu recensământul de la sfârşit de an, prin care se caută recenzori. Pe-afară, cu litere de-o şchioapă lipite pe geamul uşii de la intrare tronează numele unui producător şi distribuitor de apă plată. Partea dreaptă, dinspre bulevardul Regina Maria e acoperită de afişe şi graffiti. În afară de firma pusă deasupra containerului-birou, pe care este scrisă destinaţia acestuia, nimic nu are legătură cu Sectorul 5.

Dupa câteva minute petrecute în faţa uşii şi dupa câteva ciocănituri şi încercări ale clanţei şubrede, apare dintre tarabagii o doamnă trecută de prima tinereţe. Este îmbrăcată cu o rochie largă de blugi, fără mâneci, lungă până în pământ, care ascunde o pereche de sandale din paiete. După privirea încruntată, ai senzaţia că ai făcut ceva nesăbuit. “Spuneţi!”, zice aceastea cu o grimasă pe faţă, ducând mâna la ochi din cauza soarelui puternic. Lipsa unui ecuson, dar şi a unei ţinute care de regulă se întâlneşte în cadrul structurilor ce interacţionează cu publicul, lasă senzaţia că eşti abordat de un tarabagiu „Este inchis?”, vine întrebarea. “Nu!”, răspunde ferm. “Păi şi orarul…lipseşte…E cineva înăuntru?!”. „Da, eu! Spuneţi!”, continuă femeia. Discuţia ce a urmat a fost sub zodia biroului de presă al primăriei de sector. „Îmi pare rău, dar nu vă pot da nicio relaţie legată de activitatea noastră şi nici câţi oameni vin zilnic aici. Încercaţi la primărie”, punctează aceasta pentru a treia oară pregătindu-se să intre înăuntru.

Biroul „camuflat” de afişe

Din prag, simţi cum mobilierul este scăldat de frig. Cele două birouri mici, aranjate în formă de “L” în partea stângă sunt acoperite cu ziare, rebusuri, creioane şi pixuri. În mijloc este o măsuţă de cafea pe care se odihnesc câteva taburele aranjate cu picioarele în sus. În dreapta de tot un dozator de apă şi un morman de bidoane goale de 19 litri acoperă pe sfert un dulap plin cu bibliorafturi colorate. “Funcţionaţi şi ca punct de prim-ajutor pe timp de caniculă?”. “Da!”, spune femeia uitându-se la telefonul din mână. “Păi şi acum?…” Ridică din umeri. Doar sunetul de clanţă apăsată şi zgomotul de-afară care a năvalit înăuntru a spart muţenia aşternută înăuntru. A dus telefonul la ureche şi a dat din cap în semn de “la revedere”. Câteva zeci de secunde mai târziu, cu o figură acră, însă cu telefonul lipit de umăr, rupea afişele lipite pe Biroul de Relaţii cu Cetăţenii. Probabil doar urmele de  spray cu vopsea aveau să scape de ordinul dat de cineva, dintr-un alt birou, din Primăria Sectorului 5.