Biroul pentru Combaterea Infracţionalităţii Informatice al CE va avea sediu la București

de:
26 apr. 2013
0 Afișari
Biroul pentru Combaterea Infracţionalităţii Informatice al CE va avea sediu la București

„Colaborăm strâns cu România în diferite probleme. Recent, am efectuat o vizită foarte constructivă la Bucureşti, care a dus la rezultate foarte bune. Consiliul Europei este gata să dea un răspuns pozitiv Guvernului României, care a propus ca Biroul de Luptă împotriva Criminalităţii Informatice să aibă sediul la Bucureşti”, a declarat Thorborn Jagland, scrie rtv.net.

România este a doua ţară din lume ca sursă de violare a datelor, potrivit unui raport întocmit în urma unui studiu de compania de telecomunicaţii Verizon. Potrivit studiului, 58% din atacurile pe internet provin din China şi România.

În timp ce China este ţara cea mai activă în infracţionalitatea cibernetică, atacurile din România se fac în scopul spionajului electronic. România este responsabilă în proporţie de 28% de infracţiunile cibernetice economice, se subliniază în raport.

Premierul României a participat la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la Strasbourg, iar în discursul său din plen a vorbit, printre altele, despre climatul de colaborare care predomină acum între guvern şi preşedintele ţării după criza politică din 2012.

El a explicat că o prioritate a lui este îmbunătăţirea Constituţiei României pentru a se evita posibile crize politice şi a subliniat că o provocare importantă o reprezintă o mai bună integrare a romilor în societate.

Cookies