ȘTIRI

Birou atipic în București: amenajat cu masă de ping-pong, sac de box și scenă cu tobe

Vedeta biroului e masa de ping pong căreia îi va face în curând concurenţă şi un sac de box, informează Rtv.net. Angajaţii au, de asemenea, şi o bicicletă cu care pot face mişcare în incinta biroului.

„Pot să îmi pun calculatorul pe bicicletă şi să plec oriunde am internet. Nu credeam că o să îmi placă să lucrez într-un astfel de loc, nu credeam că o să îmi placă pentru că e uşor avangardist, dar începe să îmi placă din ce în ce mai mult”, a declarat Gabi Blăniţă la Rtv.net.

 Amenajarea biroului inedit a costat peste 170 de mii de euro

„Cu ajutorul partenerilor noştri am transformat biroul tradiţional într-un spaţiu complex ce asigură creşterea productivităţii, stimulând creativitatea, colaborarea, transparenţa şi oferind colegilor un mediu de lucru vesel şi motivant. În prezent, mobilitatea şi flexibilitatea sunt printre cerinţele precizate în peste 90% din interviurile de angajare, cei mai buni dintre recruţi fiind interesaţi de contribuţia companiei în cadrul comunităţii şi politica de protejare a mediului. Astfel, am încercat ca prin The Y Office să oferim un exemplu, un prototip de birou care adresează nevoile noii generaţii, în contextul în care aceasta va fi factorul de decizie principal în viitorul apropiat”, spune Ilinca Păun, managing director Colliers International Romania.

Conceptul a fost asigurat de studioul de arhitectură Prographic, iar partea de fit-out şi mobilier operaţional a fost realizată în parteneriat cu TECHO. Soluţia implementată în biroul Colliers este o metodă de optimizare a spaţiului existent, elementele principale de design funcţional fiind
– birourile utilizate în sistem sharing,
– spaţii de lucru colaborative pentru forţele de vînzări,
– elemente de mobilier cu izolare fonică pentru lucru individual,
– zone de relaxare şi de discuţii informale – cafeteria, lounge, canapele, fotolii,
– săli închise pentru discuţii private sau activităţi ce necesită concentrare maximă,
– knowledge center şi Plug-in Library,
– zone de divertisment şi relaxare – cu masă de ping-pong, darts, jocuri de societate, sac de box


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button