Biletul metropolitan integrat, cu trenul spre Aeroport Otopeni inclus în preț, ar putea reveni în viețile noastre. Se fac propuneri pentru reintroducerea lui

12 mai 2026
446 afișări
Biletul metropolitan integrat, cu trenul spre Aeroport Otopeni inclus în preț, ar putea reveni în viețile noastre. Se fac propuneri pentru reintroducerea lui
Biletul metropolitan integrat, cu trenul spre Aeroport Otopeni inclus în preț, ar putea reveni în viețile noastre. Se fac propuneri pentru reintroducerea lui | Sursa foto: Inquam Photos - George Călin

Ar putea reapărea biletul unic metropolitan integrat pentru transportul public din regiunea București – Ilfov. Se fac pregătiri pentru reintroducerea acestuia.

Călătorii ar avea din nou opțiunea de bilet unic metropolitan

S-ar face pregătiri pentru reintroducerea unui bilet unic integrat pentru transportul unic din regiunea București – Ilfov, potrivit Profit.ro. Autoritățile se ocupă de propuneri pentru această măsură.

Înainte, era disponibil acest sistem. Călătorii avea la dispoziție titlui de călătorie simple, mai ușor de utilizat. Acestea presupuneau bilete integrate de 24 și 72 de ore, abonamente metropolitane valabile pe perioade de o lună, 6 sau 12 luni.

Însă, serviciile au fost suspendate începând cu martie 2025. CFR Călători a fost retras din convenția existentă. Autoritățile ar fi discutat și ar fi ajuns la aceeași concluzie. Astfel, s-a ajuns la acordul că biletul metropolitan integrat, în forma respectivă, trebuie repus în circulație în regiunea București – Ilfov.

Potrivit sursei citate, peste o săptămână se vor înainta propuneri privind schimbările și actualizările aferente convenției anterioare. Acestea vor fi adaptate tarifelor și realităților din zilele noastre.

Ar mai fi fost propusă introducerea unor bilete metropolitane integrate. Acestea ar fi inclus cele pentru transportul de suprafață (STB), călătoria cu metroul (Metrorex) și cele aferente transportului pe calea ferată, de pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), din regiunea București – Ilfov.

În cursul zilei de ieri, au avut loc o serie de discuții pe această temă, a transmis Horațiu Cosma, secretar de stat de la Transporturi. El a precizat că au fost la întâlnire reprezentanți de la următoarele instituții: ARF, CFR Călători, Transferoviar Călători, Informatică Feroviară, Metrorex, TPBI și STB.

Am decis ca peste 7 zile să ne revedem cu propuneri scrise privind modificarea și actualizarea convenției anterioare, adaptată tarifelor și realităților de astăzi, astfel încât să putem agrea rapid o nouă formă funcțională a parteneriatului.

În paralel, vom începe discuțiile tehnice privind integrarea aplicațiilor informatice și a sistemului de control, pentru ca cetățenii să beneficieze de un bilet unic metropolitan digital, modern, ușor de utilizat și simplu de verificat, a spus Cosma.

Se fac verificări la Metrorex din nou

În cursul zilei de ieri, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis că trimite Corpul de Control la Metrorex, încă o dată.

Acestea noi verificări vor viza următoarele:

  • verificarea contractelor costisitoare de pază, curățenie și servicii;
  • recuperarea penalităților neîncasate din contracte întârziate;
  • eliminarea pierderilor de la terminalul multimodal Străulești;
  • intrarea în legalitate a activităților și spațiilor folosite în incinta depoului Ciurel;
  • reguli transparente și competitive pentru contractele de publicitate;
  • folosirea inteligentă a clădirilor și activelor Metrorex pentru venituri proprii;
  • verificarea indicatorilor de performanță ai conducerii;
  • eliminarea conflictelor de interese din negocierea noului Contract Colectiv de Muncă.

În mesajul dat ieri, Miruță a făcut referire la următoarele probleme de la metroul din Capitală:

  • penalități de milioane nu sunt recuperate;
  • șantiere importante întârzie;
  • spații și active ale companiei nu sunt valorificate;
  • bucureștenii plătesc mai mult, dar primesc servicii care pot fi mult mai bune.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies