Biletele și abonamentele la control! De azi, și mai mulți controlori STB în mijloacele de transport din București. Au crescut foarte mult și amenzile

01 sept. 2021
3286 Afișari
Biletele și abonamentele la control! De azi, și mai mulți controlori STB în mijloacele de transport din București. Au crescut foarte mult și amenzile
Biletele și abonamentele la control! De azi, și mai mulți controlori STB în mijloacele de transport din București. Au crescut foarte mult și amenzile. sursa foto: Antena 1

Biletele și abonamentele la control, veți auzi din ce în ce mai des această sintagmă în autobuze și tramvaie. De azi, și mai mulți controlori STB în mijloacele de transport în comun din București. Unde mai pui că au crescut foarte mult și amenzile, cu toate că au rămas aceleași condiții de călătorie.

Mai multe acțiuni de control în STB începând de miercuri, 1 septembrie. Vești proaste pentru călătorii cu mijloacele de transport în comun din București și Ilfov, după ce numărul controalelor din autobuze, tramvaie și troleibuze va crește simțitor, cel puțin asta anunță autoritățile.

Mai mulți controlori în mijloacele STB începând de la 1 septembrie

Numărul controlorilor de bilete din autobuze, troleibuze și tramvaie o să crească serios începând de azi, 1 septembrie. STB anunță că înăsprește controalele î  București și Ilfov începând cu 1 septembrie. Vestea a fost dată chiar azi de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

Amenzile au crescut în mijloacele de transport în comun

Puțini știu asta, dar amenzile au crescut concomitent cu prețul biletelor de la 1 august. Astfel, prin noua politică tarifară, suprataxa a fost mărită la 80 de lei (echivalentul unui abonament lunar pe toate liniile). Totuși, călătorii frauduloși care acceptă să o plătească pot utiliza cardul de suprataxă ca titlu valabil de călătorie în ziua respectivă.

Mai mult, a fost mărită și amenda pentru călătorii care nu vor să achite suprataxa pe loc. Aceștia sunt acum obligați să plătească între 300 și 500 de lei după încheierea procesului verbal.

Poliția îi va asista pe controlorii STB în cazul controalelor, pentru a evita conflictele

Mai mult, pentru a evita potențialele conflicte, TPBI spune că încheiat o înțelegere prin care a obținut sprijinul autorităților locale. Astfel, va fi asigurată prezența unor reprezentanți ai poliției în cadrul echipelor de control din mijloacele de transport. Mai mult, se pare că doar 10% dintre călători își cumpără bilete de călătorie.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) anunță că, începând cu data de 1 septembrie 2021, va intensifica activitatea de control al biletelor și abonamentelor în mijloacele de transport în comun, după ce a constatat că numai circa 10% dintre călători circulă cu titluri de călătorie valabile.

Deși capacitatea de transport a fost îmbunătățită prin creșterea vitezei comerciale odată cu reorganizarea și optimizarea transportului public din regiune și prin înnoirea flotei operatorilor, numărul călătorilor plătitori a scăzut constant în ultimii doi ani, anunță TPBI.

Din 2 milioane de călători, puțin peste 200.000 își cumpără bilet

Chiar dacă există o capacitatea de transport oferită zilnic de toți cei patru operatori (STB, STV Voluntari, Ecotrans STCM Chitila, Regio Serv Transport Buftea) de 2,172 milioane călători, numărul de călători plătitori care dețin abonamente sau au validat biletele în vehicule ajunge la circa 210.500.

Noi opțiuni de plată în mijloacele de transport în comun

Mai mult, opțiunile de plată au fost diversificate de la 1 august 2021 atunci când a intrat în vigoare o nouă ofertă tarifară, integrată cu transportul regional și cu metroul. TPBI face apel la călători să nu mai circule cu mijloacele de transport în comun fără bilet sau abonament, mai ales că prețul amenzilor a crescut. Mai mult, biletele se pot cumpăra acum și prin aplicații sau direct din mijloacele de transport.

În situația în care nu beneficiază de internet pe telefonul mobil, călătorul poate trimite un mesaj prin SMS și își va plăti astfel biletul de 90 de minute cu orice mijloc de transport de suprafață sau cel de 24 de ore. De asemenea, dacă are un card bancar contactless, călătorul poate plăti cu acesta direct la validator în toate autobuzele Otokar și Mercedes Hibrid sau pe liniile de tramvai 1/10 și 41, mai anunță autoritățile.

Controlorii se plâng de călătorii STB că nu îi respectă și nu își cumpără bilete

Cu toate aceste posibilități oferite, foarte mulți controlori reclamă faptul că în rândul călătorilor există persoane care nu dețin titlu de călătorie, dar, printr-un comportament agresiv față de echipele de control, nu sunt sancționați. Pentru a evita potențialele conflicte, TPBI a obținut sprijinul autorităților locale, care vor asigura prezența unor reprezentanți ai poliției în cadrul echipelor de control, mai anunță autoritățile de transport.

Cookies