Bilet unic STB-Metrou-Tren. De astăzi se poate călători cu un singur card sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona Bucureşti-Ilfov

17 feb. 2022
5901 Afișari
Bilet unic STB-Metrou-Tren. De astăzi se poate călători cu un singur card sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona Bucureşti-Ilfov

De astăzi, în zona București-Ilfov se poate călători cu bilet unic pe toate mijloacele de transport în comun ale STB, Metrorex și CFR, pe cale rutieră și feroviară. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că începând de joi, 17 februarie, se poate călători cu un singur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona Bucureşti-Ilfov: tren, metrou, autobuz, tramvai şi troilebuz, după ce a semnat Ordinul de ministru. Pe transportul feroviar, biletul sau abonamentul va fi valabil doar pe ruta Gara de Nord (stația București Nord) – Aeroportul Henri Coandă.

Potrivit lui Grindeanu, ”noile titluri de călătorie sunt valabile pentru intervale de: 24 h/ 72 h/ 1 lună/ 6 luni/ 12 luni”.

”Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 de ore şi 72 de ore permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafaţă, metrou şi feroviar doar pe ruta: Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea Bucureşti-Ilfov”, precizează ministrul.

Cât vor costa biletele și abonamentele integrate STB-Metrou-Tren în regiunea București-Ilfov

Noul sistem tarifar unitar cuprinde următoarele oferte comerciale pentru zona metropolitană București – Ilfov:

Abonamente metropolitane integrate cu metroul și trenul (Suprafață + Metrou + Tren – Gara de Nord – Aeroport Otopeni)
👉🏻 card călătorie turist 24 ore – 20 lei
👉🏻 card călătorie turist 72 ore – 40 lei
👉🏻 abonament 1 luna – 210 lei
👉🏻 abonament 6 luni – 1100 lei
👉🏻 abonament 12 luni – 2000 lei

Abonamente metropolitane integrate cu trenul (suprafață + tren – Gara de nord – Aeroport Otopeni)
👉🏻 abonament 1 luna – 140 lei
👉🏻 abonament 6 luni – 800 lei
👉🏻 abonament 12 luni – 1400 lei

Potrivit ordinului de ministru, titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 h și 72 h permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar pe ruta Gara de Nord (stația București Nord) –Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București -Ilfov, în intervalul orar de valabilitate, începând din momentul validării până în ultimul minut al valabilității pe liniile de transport de suprafață și până la finalizarea călătoriei cu metroul sau trenul.

„Comercializarea titlurilor de călătorie metropolitane integrate se va face prin cele trei rețele de distribuție: rețele suprafață — metrou — feroviar. (..)

Administratorul sistemului automat de taxare aferent rețelei de suprafață, operatorul de metrou și operatorii de transport feroviar vor încheia o convenție pentru stabilirea modului de decontare a veniturilor, realizate din comercializarea titlurilor de călătorie metropolitane integrate, a modalității de colaborare cu privire la activitatea de emitere, comercializare și control al titlurilor de călătorie metropolitane integrate.”, se arată în ordinul ministrului Transporturilor, care intră în vigoare chiar de astăzi.

 

 

Tags:
Cookies