BILANŢ FURTUNĂ BUCUREŞTI: 146 de copaci doborâţi de vântul puternic, curţi inundate, maşini avariate

de:
25 oct. 2017
3 Afișari
BILANŢ FURTUNĂ BUCUREŞTI: 146 de copaci doborâţi de vântul puternic, curţi inundate, maşini avariate

Bilanţ ISU în Bucureşti – două persoane rănite, 146 de copaci doborâţi de vânt, 80 de maşini avariate, în urma vântului puternic.

Pompierii militari au intervenit, la nivel naţional, pentru evacuarea apei din 25 curţi şi beciuri inundate, dar şi pentru îndepărtarea a 167 de copaci doborâţi de vântul puternic.

De exemplu, la Braşov, un copac a căzut pe două ambulanţe în curtea Crucii Roşii, în Teleorman s-a intervenit pentru degajarea a doi copaci căzuţi pe carosabil în localităţile Alexandria şi Roşiorii de Vede şi pentru evacuarea apei din 18 curţi, în localităţile Videle şi Pietroşani.

În judeţul Timiş, pompierii au lucrat la egajarea unor elemente de construcţie căzute pe carosabil în municipiul Timişoara, trei stâlpi căzuţi în localitatea Sannicolaul Mare şi trei copaci în localităţile Timişoara, Giroc şi Cosaba.

Din cauza vântului extrem de puternic, porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Mangalia şi Midia au fost închise.

Cele mai multe intervenţii au fost însă în Bucureşti, unde două persoane au fost rănite, 146 de copaci au fost doborâţi de vânt, avariind 85 de autoturisme.

Potrivit IGSU, la ora transmitrerii acestei ştiri, nu mai sunt intervenţii în derulare.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov au precizat că, în ultimele 24 de ore, au fost preluate 993 apeluri, în urma cărora au fost gestionate 424 intervenţii, din toate categoriile: incendii, prim ajutor, descarcerare, salvare de la înălţime etc. Dintre acestea, 186 au fost aferente codului meteorologic.

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov precizează că, media zilnică a intervenţiilor este de 220 – 250.

Cookies