Autoritățile au transmis bilanțul COVID-19 pentru astăzi, 24 ianuarie 2022. În ultimele 24 de ore, la nivel național s-au înregistrat 12.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.006 mai puțin decât în ziua anterioară. 688 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, 24 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.029.211 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 31.897 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.820.743 de pacienți au fost declarați vindecați.
Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din data de 23.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apătute în platforma electronică dedicată.
În București se înregistrează 1935 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.595.121 de teste RT-PCR și 6.932.761 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.188 de teste RT-PCR (8.465 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.723 la cerere) și 25.285 de teste rapide antigenice.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 6.370, cu 412 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 629 de persoane, cu 30 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 629 de pacienți internați la ATI, 547 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 620 sunt minori, 613 fiind internați în secții, cu 67 mai mult decât în ziua anterioară și 7 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.
Până astăzi, 59.588 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.01.2022 (10:00) – 24.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 41 de decese (20 bărbați și 21 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Tulcea și Municipiul București.
Dintre cele 41 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 41 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 3 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenit în județul Tulcea, în luna ianuarie 2022.
Potrivit primelor date transmise de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivel național s-au înregistrat 12.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2.
De asemenea, autoritățile raportează 41 de decese în ultimele 24 de ore, dintre care 1 anterior.
Potrivit DSP București, rata de infectare din Capitală a ajuns astăzi la valoarea de 10.23 la mia de locuitori.